- This event has passed.
Bucureşti: vernisaj expoziţie „Corneliu Coposu 95 de ani”
30 aprilie, 2009 - 23 mai, 2009
Sub acest generic, Muzeul Naţional de Istorie a României, în colaborare cu Fundaţia „Corneliu Coposu” şi în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, realizează o serie de manifestări cu caracter ştiinţific şi educativ.
Activităţile organizate în perioada 30 aprilie-23 mai 2009 , vor fi un prilej de evocare a personalităţii marelui om politic, de la a cărei naştere se împlinesc 95 de ani.
Programul cuprinde:
● Joi 30 aprilie 2009 – ora 13,30 – Conferinţa de presă
– ora 14.oo – Vernisajul expoziţiei Corneliu Coposu – 95,
în prezenţa membrilor familiei
● Vineri, 8.o5.2009,ora 11.oo –Lansare carte Juniorii Seniorului, autor Călin T.Zarojan
● Vineri, 15.o5.2009,ora 11.oo – Sesiune de comunicări. Participă elevi şi profesori din învăţământul liceal din unităţi şcolare din Capitală
● Sâmbătă, 23.o5.2009,ora 11.oo – Festivitatea de celebrare a 95 de ani de la naşterea Preşedintelui moral al României
Vor prezenta comunicări:
Cristian Pârvulescu – Preşedinte Asociaţia Pro Democraţia
Ion Caramitru – Director al Teatrului Naţional
Marcus Claudiu – elev, câştigător al Concursului Naţional 2008 Deceniul IX- deceniul Corneliu Coposu
Manifestările vor avea loc la sediul Muzeului Naţional deIstorie a României, Calea Victoriei nr.12
Coordonatorii proiectului:
Gabriela Ielenicz – Muzeul Naţional de Istorie a României, tel.0213157056/1008, 1015, 0742095981
Cristian Fulger – Vicepreşedinte,Fundaţia Corneliu Coposu, tel.0724 661 768