- This event has passed.
Iaşi: „Unirea Principatelor – de la idee la faptă”
1 noiembrie @ 03:29 EET
„Unirea Principatelor – de la idee la faptă”
Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, Muzeul Unirii și Muzeul de Istorie a Moldovei, împreună cu un număr important de parteneri instituționali naționali și locali, organizează o serie de manifestări dedicate împlinirii a 156 de ani de la Unirea Principatelor. Acestea vor avea loc în zilele de vineri și sâmbătă, 23-24 ianuarie 2015, la Muzeul Unirii din Iaşi.
Programul evenimentelor:
Vineri, 23 ianuarie
ora 12.00: Manifestări artistice dedicate Unirii.
ora 13.00: Vernisajul expoziţiei „Unirea Principatelor – de la idee la faptă”. Curatori: Aurica Ichim, Sorin Iftimi. Prezintă: Prof. Univ. Dr. Dumitru Vitcu.
Expoziția aduce pentru prima dată în fața publicului ieșean ediția manuscris a Regulamentului Organic al Moldovei (1831), documente originale care atestă preocuparea generațiilor pașoptiste pentru realizarea idealului poporului român, precum și obiecte de artă și personale care au aparținut personalităților implicate în desfășurarea acestor evenimente istorice. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 23 ianuarie – 5 martie 2015.
ora 14.00: Colocviul „Unirea – Națiunea a făcut-o”, ediția a IV-a, organizat de Asociația „Al.I.Cuza”.
În cadrul colocviului „Unirea – Națiunea a făcut-o” vor fi prezentate lucrări susținute de importanți istorici din București, Cluj-Napoca și Iași.
Sâmbătă, 24 ianuarie
La invitația Primăriei Municipiului Iași, a Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași și a Asociației „Al. Lăpușneanu”, în cadrul manifestărilor desfășurate în Piața Unirii și la Muzeul Unirii vor fi prezenți pe toată durata zilei membrii Asociației „Tradiția Militară” București.
ora 17.00: Concert susținut de fanfara Garnizoanei Iași în fața Muzeului Unirii.
ora 18.00: Retragerea cu torțe, ce se va face pe traseul Muzeul Unirii – Piața Unirii – Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt – Grădina Palas.
Evenimentele nu ar fi putut fi organizate fără sprijinul următoarelor instituții: Primăria Municipiului Iaşi, Arhivele Naţionale Iaşi, Asociaţia „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Asociaţia „Alexandru Lăpuşneanu” Iaşi, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional Peleş, Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Judeţean de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti.
Vă așteptăm!
Manager,
Dr. Lăcrămioara Stratulat
Gabriela Lazar
Biroul Relatii Publice
Complexul Muzeal National MOLDOVA Iasi