- This event has passed.
Hîrlău: expoziţia temporară Meşteşugul pierdut. Ceramica în rituri funerare, vineri, 27 februarie 2015
31 octombrie @ 18:17 EET
Expoziţia temporară
Meşteşugul pierdut. Ceramica în rituri funerare
Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi organizează la Muzeul Viei şi Vinului din Hîrlău, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi şi Societatea Culturală „Petru Rareş” din Hîrlău, expoziţia temporară Meşteşugul pierdut. Ceramica în rituri funerare. Vernisajul va avea loc vineri, 27 februarie 2015, ora 12.00, iar expoziţia va fi deschisă publicului până la data de 19 aprilie 2015. Curatorul expoziţiei este Ovidiu Focşa, muzeograf în cadrul instituţiei ieşene.
Valorificând obiecte din patrimoniul Muzeului Etnografic al Moldovei, expoziţia surprinde implicarea meşteşugului olăritului în practicile ritual-ceremoniale legate de cultul morţilor, încă bine reprezentate în civilizaţia tradiţională. Ceramica tradiţională de Moşi va fi prezentată publicului prin obiecte pe care meşterii olari le realizau altădată special pentru zilele de pomenire a morţilor. Valoarea acestor piese de patrimoniu este dată şi de modul arhaic de ornamentare (pictarea cu var, aplicat cu paiul sau cu trestia).
Demersul expoziţional urmăreşte evidenţierea rezultatelor muncii de cercetare a patrimoniului etnografic din perspectiva datinilor şi obiceiurilor funerare şi post-funerare, prezente preponderent în societatea tradiţională în perioada postului Paştelui.
Manager,
Dr. Lăcrămioara Stratulat
Şef birou relaţii publice,
Dr. Coralia Costaş
Gabriela Lazar
Relatii Publice
Complexul Muzeal National MOLDOVA Iasi