Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Botoşani: expoziţia personală de pictură ,,SIMETRII” a artistului plastic Victor ACATRINEI

1 noiembrie @ 05:27 EET

afis expozitie victor acatrinei 2015

Muzeul Judeţean Botoşani prezintă, în perioada 6-20 iulie 2015, în spaţiul Galeriilor de Artă ,,Ştefan Luchian” Botoşani, expoziţia personală de pictură ,,SIMETRII” a artistului plastic Victor ACATRINEI.

Născut la 11 februarie 1946 la Vorniceni, Botoşani, pasionat de desen şi pictură încă din copilărie, Victor ACATRINEI este absolvent al Facultăţii de Arte şi Design a Universităţii de Vest Timişoara şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România – Filiala Timişoara.

După anii petrecuţi departe de judeţul natal, la Arad – în anii adolescenţei timpurii şi la Timişoara – de la începutul liceului şi până astăzi, artistul se întoarce în unul dintre locurile pe care îl consideră ,,acasă”, aducând cu sine un bogat palmares expoziţional: expoziţii personale deschise, începând din 1981, la: 1986, 1988 – Centrul de Artă şi Arhitectură ,,Bastion – Theresia”, Timişoara; 1996 – Galeria ,,Buzunar”, Timişoara; 1998 – Banca Turco-Română, Timişoara; 1999 – Casa ,,Adam Muller Guttenbrunn”, Timişoara; 2000 – Galeria ,,Orchideea”, Timişoara; 2005, 2006 – Galeria ,,Pro Armia”, Timişoara; 2010, 2013 – Galeria ,,Helios”, Timişoara; 2011 – Consiliul Judeţean Timiş; 2011 – Galeria ,,ProArte” Lugoj şi expoziţii de grup: 2007 – ,,Mraconia-Dubova” , Galeria ,,Helios”, Timişoara; 2008 – ,,Mraconia-Dubova”, Muzeul de Artă, Timişoara; 2008, 2009, 2010, 2011, 2012 – Salonul Artelor Vizuale al U.A.P. Timişoara, Muzeul de Artă, Timişoara; 2009 – Expoziţia de artă plastică (cu participarea artiştilor din Serbia) – Galeria ,,Art Club”, Timişoara; 2010 – Salonul Artelor Vizuale al U.A.P. – Filiala Lugoj; 1980-2009 – Casa de Cultură a Municipiului Timişoara.

De asemenea, artistul a participat la numeroase tabere de creaţie: 2000-2007 – Tabăra de creaţie a vânătorilor de munte; 2006-2007 – Tabăra de la Jupâneşti, Făget, Timiş; 2007, 2008 – Mraconia- Dubova, Timiş; 2008, 2009 – Tabăra Căprioara – Săvârşin, Arad; 2011 – Tabăra de la Balcic, Bulgaria; 2011 – Tabăra de la Herneacova, Timiş; 2012 – Tabăra de la Băile Calacea, Timiş.

Într-un interviu acordat jurnalistului timişorean Petru Vasile Tomoioagă, Victor ACATRINEI menţiona: „Am pictat mii de tablouri, ne spune artistul. Acum, lucrările mele sunt răspândite prin toată lumea. Am pictat şi după natură, dar am făcut şi copii după toţi marii clasici. Aşa mi-am format mâna, exersând. Eu nu pictez decât ulei pe pânză. (…) Am pornit de la o pasiune, un hobby, care m-a purtat departe… Dintre marii pictori îmi plac impresioniştii, iar de la noi, Grigorescu, Aman, Luchian şi Andreescu”.

De asemenea, pictorul Victor ACATRINEI spune că se poate trăi din pictură şi că ,,După facultate am încercat să fac şi altceva, să pictez într-o altă manieră. Aşa am ajuns la tehnica de „simetrii”, o tehnică modernă, care m-a captivat, care este cu totul altceva… Sunt frumoase şi simetriile, dar eu tot pictura clasică o iubesc, pictura cu care am trăit o viaţă întreagă. Deşi, se pare, nu se mai poate merge pe şcoala veche în pictură. Ca să ies din vechile mele tipare, a trebuit să trec la o pictură modernă, dar tot în mod estetic, tabloul să aibă frumuseţea lucrului bine făcut”.

Referindu-se la tehnica de simetrii abordată de Victor ACATRINEI, prof. univ. dr. Ioan Iovan menţiona: ,,După o îndelungată exercitare în peisagistica de subiect Victor Acatrinei a adoptat simetria ca pe o normă de realizare a picturii şi i-a supus ei toate imaginile peisagistice realizate în cele mai recente cicluri create. Peisajul aşezat în simetrie, dublat în simetrie pe o axă verticală, se încarcă imediat cu o energie misterioasă precum o electricitate statică. (…) Verticala acestor simetrii peisagistice este întâlnirea dintre real şi virtual, aşa cum orizontul este întâlnirea dintre cer şi pământ. Poate exista şi o linie de orizont verticală? Iată că da, acolo unde ni se pare că se întâlneşte vederea cu imaginarul, aspiraţia cu visul, înălţarea cu mântuirea.”

Privitor la cei de la care a învăţat pictura şi tehnica în culoare, artistul menţionează: ,,Pictura şi tehnica în culoare le-am învăţat de la Traian Bilţiu Dăncuş, pictor din Satu Mare, profesor la Bucureşti. (…) L-am cunoscut şi pe Piliuţă, iar aici am învăţat pictura de la Aurel Ţară”.

Prezintă: Valentin CIUCĂ – critic de artă

Vernisajul va avea loc luni, 6 iulie 2015, ora 16, la Galeriile de Artă ,,Ştefan Luchian” Botoşani (Str. Piaţa Revoluţiei nr. 13, telefon 0231/514197).

 

Program de vizitare: zilnic 9 – 17

 

Întocmit,

Ana-Elisabeta Florescu, muzeograf Secţia de Artă şi Etnografie

Details

Date:
1 noiembrie, 2024
Time:
05:27 EET
Event Category:
Event Tags:
,