Ploieşti: Invitaţie la Muzeul de Arta 10 iunie

Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu – Quintus” vă invită marţi, 10 iunie 2008, ora 17.00 la sediul muzeului Ploieşti, B-dul Independenţei nr.1 la vernisajul expoziţiei-dialog între Arhitectul George Matei Cantacuzino şi nepoata sa Ilinca Cantacuzino LEGĂTURI DE SÂNGE / IN THE BLOOD

“O, de m-ar duce-o muză de văpaie

În cerul luminos al poeziei.”

William Shakespeare, Henric V, Corul I

(traducere de Ion Vinea)

Artista contemporană Ilinca Cantacuzino nu şi-a cunoscut niciodată bunicul, pe George Matei Cantacuzino (1899-1960), deşi spiritul său s-a infiltrat imperceptibil în subconştientul ei, pentru a deveni muza ei de văpaie – inspirându-i nu numai opera, ci şi metoda de lucru. Legături de sânge (In the Blood) reprezintă o vastă expoziţie a operei acestor văpăi înrudite, una vie şi una moartă, ambele aprinse de culoarea şi frumuseţea României. (…)

Titlul expoziţiei, In the Blood (Legături de sânge), reflectă nu numai legăturile de familie care îi unesc pe cei doi artişti, ci şi inspiraţia lor comună. Într-un interviu pentru revista românească Arhitectura (noiembrie 2007), Ilinca Cantacuzino continuă să descrie, mai departe, gândirea de dincolo de titlu:

„Legături de sânge se referă nu numai la moştenirea anumitor gene, ci şi, mult mai important, la recunoaşterea unui spirit înrudit. Expoziţia vorbeşte despre existenţa unei legături profunde între artişti. Ea poate reprezenta un dialog care merge dincolo de cuvinte şi, în cazul de faţă, dincolo de prezenţa fizică. Într-adevăr, aici dialogul găseşte o libertate neînfrânată de limitele spaţiale şi temporale. Iar acest dialog asigură inspiraţia care iluminează adâncimile adeseori întunecate şi solitare ale artiştilor, pe care aceştia trebuie să le atingă cu scopul de a-şi realiza opera”.

(Teresa Howard, „Muza de văpaie”)

“Întâlnirea mea cu pictura lui George Matei Cantacuzino a fost târzie şi neaşteptată. S-a petrecut la Sala Dalles, în 1990, şi nu într-o expoziţie de pictură, ci de arhitectură, dedicată Centenarului Societăţii Arhitecţilor din România.

Inspiraţi, organizatorii creaseră în cadrul expoziţiei o alveolă individualizată, în care erau prezentate lucrări din arta plastică a lui G. M. Cantacuzino. Păşind în acel spaţiu, simţeai că treci un prag şi intri într-o lume a luminii, a culorii, de o surprinzătoare prospeţime.

Armonia cromatică, echilibrul compoziţiei şi precizia tuşei, spontaneitatea notaţiei rapide sau fineţea caligrafică a desenului îndelung elaborat, toate mi-au vorbit mai cald şi mai de aproape despre frumuseţe decât imaginile mai mult sau mai puţin fotogenice ale arhitecturii româneşti prezentate pe simezele de la Dalles. Şi m-au făcut să înţeleg admiraţia lui Tudor Arghezi pentru pictura lui G. M. Cantacuzino, autorul de „poeme în culori care şoptesc farmecul pământului românesc”.

Expoziţia de acum îmi dă bucuria reîntâlnirii cu pictura lui G. M. Cantacuzino, aflată de data aceasta în dialog cu lucrările nepoatei sale, artista britanică Ilinca Cantacuzino. E un dialog subtil între generaţii, al legăturilor de sânge şi de talent. De talent moştenit, vizibil în lucrările Ilincăi Cantacuzino, care ne mărturiseşte prin ele gândul şi simţirea pentru cel care, deşi niciodată cunoscut, a fost mereu prezent în viaţa sa şi a familiei sale, a modelat-o interior şi i-a îndreptat paşii către artă.

Este şi în această întâlnire peste timp o dovadă a forţei de iradiere spirituală a lui G. M. Cantacuzino, figură aparte, singulară în artele româneşti. Spun arte, pentru că pluralitatea este cea care i-a definit vocaţia şi creaţia artistică, cea care îl situează pe un loc distinct în spiritualitatea românească pe G. M. Cantacuzino arhitectul, pictorul, scriitorul.”

(Virgiliu Onofrei, “George Matei Cantacuzino – Omul Renaşterii”)

5 iunie 2008 Director,

Florin Sicoie