Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Brașov: expoziţiei INCIPIT, Muzeul Judeţean de Istorie

18 octombrie, 2017 @ 09:00 - 31 octombrie, 2017 @ 17:00 UTC-2

Sunteţi invitaţi la vernisajul expoziţiei INCIPIT, miercuri 18 octombrie 2017, orele 12:00, la Casa Sfatului – Muzeul Judeţean de Istorie Braşov !
Expoziţia INCIPIT este rezultatul atelierului de creaţie desfăşurat în cadrul proiectului cultural derulat de Asociaţia Forums în parteneriat cu Asociaţia Culturală Artessentia, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
După expunerea la sediul Asociaţiei Culturale Artessentia din Şcheii Braşovului şi la Muzeul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Cristian, expozitia poposeşte în parcursul său itinerant şi în spaţiul primitor al Casei Sfatului. Acest fapt nu este deloc întâmplător, Muzeul Judeţean de Istorie oferind cu generoziate documentarea privind fondul de carte veche şi document, necesară în proiect. Vernisajul este, de asemenea, prilej de descoperire a unor valori de carte veche şi manuscris din patrimoniul Muzeului Judeţean de Istorie, Braşov.
INCIPIT îşi propune readucerea în atenție a patrimoniului cultural local prin artă contemporană, valorificarea informațiilor legate de manuscris și carte veche ca obiect estetic, cât și a meseriilor de mult uitate care sunt incluse în confecționarea cărții. Această intenţie se concretizează în expoziţia de faţă prin viziunea personală a celor 7 artişti specializați în conservare-restaurare, grafică şi grafică digitală, pictură, artă textilă, artele focului – ceramică, sticlă, metal. Expun: Georgiana Gămălie, Gabriela Levențu Naftanailă, Ioan-Aron Țăroi, Decebal Gabriel Țăroi, Ioan Vladimir Țăroi, Victoria Țăroi și Horia Țigănuş.
Vă aşteptăm cu drag de Carte şi Artă!

Detalii

Începe:
18 octombrie, 2017 @ 09:00 UTC-2
Se termină:
31 octombrie, 2017 @ 17:00 UTC-2
Categorie Eveniment:

Loc de desfășurare

Muzeul Județean de Istorie Brașov
Piaţa Sfatului nr. 30
Brașov, Brașov 500019 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare