- This event has passed.
Cluj-Napoca: “BREAKING RULES” Proiect UAD/UAP pentru seria de evenimente intitulate: BREAKING VIEWS. MEMORIE ÎN CONSTRUCȚIE / VIITOR ÎN AȘTEPTARE
26 octombrie, 2017 - 5 noiembrie, 2017
“BREAKING RULES”
Proiect UAD/UAP pentru seria de evenimente intitulate:
BREAKING VIEWS. MEMORIE ÎN CONSTRUCȚIE / VIITOR ÎN AȘTEPTARE
DEDICAT VIITORULUI
CENTRU EUROPEAN DE ARTĂ CONTEMPORANĂ DIN CLUJ-NAPOCA (ECCA)
Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca (UAD) propune o serie de manifestări artistice dedicate viitorului Centru de Artă Contemporană (ECCA). Realizarea acestora are loc atât în centrele dedicate evenimentelor artistice, cât și în parteneriat cu unele dintre spațiile muzeale reprezentative, instituții care găzduiesc opere și susțin proiecte ale artiștilor, membri ai universității și ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Cluj.
Conceptul manifestării artistice este subordonat titlului-generic și se referă la provocarea la care este permanent expus artistul contemporan, aceea de a-și pune în valoare creația și de a-și spațializa opera în funcție de simbolistica și destinația cadrului de expunere.“Breaking Rules” presupune exersarea capacității de adaptare a unui demers artistic și de testare a impactului pe care îl poate avea asupra unor zone aparținând altor domenii, precum știința sau istoria. Raporturile care se stabilesc în acest mod, prin mijloace de incluziune ale fenomenului artistic în cadrele destinate altor forme de cunoaștere, situează întregul proces într-o zonă de interdisciplinaritate, fapt care introduce o perspectivă unică asupra receptării și înțelegerii rolului fenomenului artistic în cadrul cunoașterii, dar și ca impact în viața comunităților. Pe de altă parte, spațiile dedicate promovării artei sunt provocate să se racordeze la o realitate contemporană care este construită prin aportul mișcărilor artistice aparținând unor generații succesive, care au capacitatea de a reinventa permanent dialogurile dintre diversele medii vizuale și alte domenii de cunoaștere. “Breaking Rules”reprezintă și o experiență în confruntarea esteticii operei de artă și a imanenței sale ca eveniment „trăit”, cu spațiile destinate memoriei obiectelor, a evenimentelor de larg interes deja atestate sau care se adresează studiului istoriei naturale. Memoria obiectului artistic și a celui istoric împart același spațiu de expunere, stabilind raporturi de paritate la nivelul simbolurilor, al apartenenței la un subconștient colectiv, stimulând capacitatea publicului de a interoga noi valențe în cadrul semnificațiilor anterior atribuite.
Proiectele artistice iau forma unor expoziții de grup și a unor intervenții creative asumate la nivel individual în spațiile puse la dispoziție de instituțiile partenere din Cluj-Napoca: Galeria Casa Matei – UAD, Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT) și Colecţia de Istorie a Farmaciei, Muzeul Etnografic al Transilvaniei (MET), Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (în spațiile: Muzeul Botanic, Vivariul, Muzeul de Paleontologie şi Stratigrafie, Muzeul de Mineralogie, Muzeul de Istorie al Universităţii, Galeria de Artă„Paul Sima”), Institutul Cultural Francez.
Spațiul Muzeului de Artă Cluj-Napoca găzduiește în perioada 26 octombrie – 5 noiembrie 2017, sub genericul “Breaking Rules”, trei expoziții temporare ale artiștilor reprezentanți ai Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca (UAD), respectiv ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Cluj (UAP), a căror inaugurare oficială va avea loc la sediul muzeului (Palatul Bánffy, P-ţa Unirii nr. 30), în data de 26 octombrie 2017, cu începere de la ora 18:00.
CURATOR: Lect. univ. dr. Olimpia BERA – UAD
INIŢIATOR PROIECT: Dir. exec. Ştefan TEIŞANU – CCC
RESPONSABIL PROIECT: Prof. univ. dr. Ioan SBÂRCIU – UAD
COORDONATOR PROIECT: Lect. univ. dr. Andrei CIURDĂRESCU – UAD