- This event has passed.
Sângeorz-Băi: expoziţia de sculptură și ceramică „Re-PLACE”
30 ianuarie, 2018 - 28 februarie, 2018
„RE-PLACE”- 2018 www.macsb.ro
http://complexulmuzealbn.ro/
Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi, organizează expoziţia de sculptură și ceramică „Re-PLACE”, ianuarie – februarie 2018, la Galeria ,,RAKU 25”.
Expun artiștii: VLAD CIOBANU-ceramică, EMIL CASSIAN DUMITRAS-ceramică, NICOLAE FLEISSIG-sculptură, NESRIN KARACAN-sculptură.
Curator Maxim Dumitraș
Nu lucrurile în sine sunt importante, ci sensul lor. Artificialul devine viu prin locuire. Dăm nume locurilor, obiectele încep să aibă amintiri. Unele amintiri sunt vechi de secole (noduri populare, forme decorative, mituri, povești), atât de vechi încât nu le mai deosebim în propriul prezent, asimilate misterios ca un fel de ADN. Altele sunt recente: imagini care încep să trăiască discret atunci când un obiect sau un loc are sens, când cuprinde ceva mai mult decât materia în sine – cuprinde privirea care a conturat o siluetă, urechea care a absorbit sunetele unui moment și memoria care îl recreează din nou și din nou până când această imagine iese din spațiul personal și pătrunde într-un înțeles universal.
Lucrările expuse sunt realizate în simpozioanele de artă contemporană care au avut loc în Sângeorz-Băi, la Muzeul de Artă Comparată.
Manager,
Alexandru Gavrilaș