Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

București: Generosul volum de dialoguri salvate al lui Radu Sergiu Ruba, intitulat Scene, Explorări, Condeie va fi lansat la Muzeul Național al Literaturii Române

2 martie, 2018 @ 14:00 - 14:30 EET

Generosul volum de dialoguri salvate al lui Radu Sergiu Ruba, intitulat Scene, Explorări, Condeie, apărut la Editura Muzeul Literaturii Române, va fi lansat la Muzeul Național al Literaturii Române vineri, 2 martie 2018, ora 14.00, la sediul MNLR din Str. Nicolae Crețulescu 8 (în spatele Bisericii Albe).Invitați la eveniment sunt trei dintre cei 21 de interlocutori ai autorului jurnalistul de investigaţie Cornel Ivanciuc, poetul şi istoricul Marius Oprea și criticul literar Mircea Martin.

Scriitorul, jurnalistul, traducătorul şi profesorul RADU SERGIU RUBA este o personalitate complexă a culturii româneşti, care s-a remarcat atât în domeniul literaturii şi educaţiei, cât şi spaţiul vieţii social-politice fiind un permanent susţinător al drepturilor persoanelor cu dizabilităţi din România. Originar din Ardud (judeţul Satu Mare) și-a pierdut complet vederea la vârsta de 11 ani, astfel că după terminarea cursurilor primare în localitatea Răteşti se înscrie la Şcoala pentru Nevăzători din Cluj şi urmează, apoi, cursurile Facultăţii de Limbi Străine a Universităţii din Bucureşti. În 1978, devine profesor de limba franceză. Este inspector în Ministerul Educaţiei şi activează ca traducător, interpret şi ziarist în presa scrisă şi la radio.
Membru al Uniunii Scriitorilor, Radu Sergiu Ruba a debutat editorial ca poet în 1983, cu volumul Spontaneitatea înţeleasă Editura Cartea Românească. Au urmat: Iluzia continuă (versuri – Cartea Românească 1988), La Zodiac, birjar!, Iubirea şi Orientul (poeme în versuri şi proză – Ed. Phoenix, 1994), Constelaţia Homer – Antologia Scriitorilor Nevăzători din România (Ed. SAS Bucureşti, 1996), Contrabanda memoriei (proză scurtă – Cartea Românească, 1997), Papa Ioan Paul al II-lea şi România (în colaborare – Ed. Z 2000, 1999), Dacă pleci în căutarea mea (poeme, Antologie de autor – Axa, Colecţia La Steaua, Botoşani, 1999), Marginal (versuri – Dacia, 2001), Dialoguri şi eseuri ( Ed. Muzeul Literaturii Române, 2001, reed.2002), Graţia Dizgraţia (versuri – Ed. Vinea, 2003), Demonul confesiunii (roman – Redacţia Publicaţiilor pentru Străinătate – cel dintâi roman din literatura română scris cu ajutorul unui program de voce electronică – reed. Limes, 2009), Traversarea (poeme în versuri şi proză; antologie de autor – Tipo Moldova, 2012), O vară ce nu mai apune (roman Humanitas, 2014), O mie de ani în o sută una enigme (în colaborare cu Nicoleta Ruba – Ed. Limes, 2015).
Radu Paraschivescu afirma despre autorul volumului Scene, Explorări, Condeie: „Radu Sergiu Ruba scrie despre şaradele vieţii, despre farsele, descompunerile şi recompunerile ei. Prozele lui stau la confluenţa dintre istorie, geografie şi biografie. Le citeşti cu emotia elevului care, pe vremuri, aştepta ca soarele să prindă în raza lui picătura de cerneală suspendată în vârful peniţei. Apoi îţi vine să mângâi paginile şi să mulţumesti celui care răstoarnă miere peste creştetele noastre. Fiindcă tocmai ai avut parte de ceva frumos şi sfâşietor.“

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Vă așteptăm!

Details

Date:
2 martie, 2018
Time:
14:00 - 14:30 EET
Event Categories:
,

Organizer

Muzeul Național al Literaturii Române – București
View Organizer Website

Venue

Muzeul Național al Literaturii Române, (MNLR) – str. Nicolae Crețulescu 8
Nicolae Crețulescu 8
București, București Romania
+ Google Map