- This event has passed.
București: Festivalul Național de Teatru pentru Liceeni „Jos Pălăria!”
11 mai, 2018 - 13 mai, 2018
Primăria Municipiului București, Clubul UNESCO-Adolescenții, Muzeul Național al Literaturii Române din București (MNLR,) Teatrul de Comedie și asociațiile Clubul UNESCO-Adolescenții și Euro CulturArt vă invită la Festivalul Național al Trupelor de Teatru pentru Liceeni „Jos Pălăria”, ediția a XXI-a, care se va desfășura între 11-13 mai 2018, fiind unul dintre evenimentele tradiționale ale Festivalului „Salut, Adolescență” și programul care marchează de 21 de ani sărbătorirea Zilei Adolescenților, în a doua duminică a lunii mai. Programul este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
Festivalul „Jos Pălăria” aduce anul acesta în concurs 6 trupe de liceeni din ţară (Constanța, Iași, Panciu, Brașov, Roman și Focșani), precum şi 19 trupe din liceele bucureştene. Vor fi prezentate 25 spectacole cu adaptări după texte clasice şi moderne. Spectacolele înscrise în concurs se vor desfășura în Sala „Iosif Naghiu” a Muzeului Național al Literaturii Române din București (Calea Griviței, nr. 64-66), în intervalul orar 10.00-18.30, cu intrare liberă pentru toți adolescenții. Din juriul acestei ediţii fac parte actrița și profesorul universitar Adriana Trandafir (președintele juriului), actrița Delia Seceleanu (Teatrul de Comedie), poeta şi criticul de teatru şi film Gabriela Hurezean. Coordonator: Loreta Popa.
Festivalul „Jos Pălăria”, inițiat de maestrul George Mihăiță, este primul festival național de teatru pentru liceeni lansat după Revoluția din 1989. Concursul are loc în cea mai nouă și modernă sală de teatru deschisă publicului bucureștean în 2017. Peste 250 de adolescenți, coordonați de 30 de profesori, vor urca pe scenă, fiind inspirați de textele dramaturgice scrise de autori români clasici şi contemporani, printre care Matei Vișniec, Ion Băieșu, Oscar Wilde, Moliere, Caragiale, Shakespeare, dar și Jerome Lawrence și Robert E. Lee, Elise Wilk, Ivan Vyrypaev, Lia Bugnar, Filip Columbeanu, Valeriu Butulescu, Jonathan Rand, Virgil Stoenescu, John Cariani, Stephen Chbosky, Alessandro Boffa, Cristopher Durang, W. Golding, Rosalind Wiseman și Tina Fey.
Premiile acestei ediții vor fi în valoare totală de 9000 lei. Conform tradiției, trupa care va câștiga Marele Premiu „Jos Pălăria” va fi invitată în cadrul Festivalului Comediei Românești FestCo, organizat de Teatrul de Comedie din București. O altă noutate este aceea că toți actorii din trupele invitate vor putea acorda, în urma notelor primite în concurs, un Premiu Special al spectatorilor-actori. Prin tragere la sorți, va primi un premiu de 1000 lei și spectatorul-actor care a dat note trupelor de teatru invitate în concurs. Radio România Cultural, AgențiadeCarte.ro și Ziua-A.ro sunt partenerii concursului. De asemenea, la invitația juriului, Teatrul Naţional Radiofonic este reprezentat de Manuella Popescu, producător al proiectului Radio Fiction Desk, realizat în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.
Duminică, 13 mai 2018, de la ora 12.00, în cadrul Galei „Salut, Adolescenţă!” se vor decerna premiile Festivalului de Teatru pentru Liceeni „JOS PĂLĂRIA” – ediţia XXI, premiile Concursului Naţional „Cele mai frumoase povestiri ale adolescenţilor” şi premiile „InstantAdolescenţa”, care se va desfășura în Sala „Radu Beligan” a Teatrului de Comedie, cu participarea extraordinară a unei trupe de adolescenți – „Al nouălea cer”, cu Ana-Maria Godoroja – voce (16 ani), Lorin Mihalache – percuție (18 ani), Andrei Cerbu – chitară (15 ani), Alex Godoroja – sintetizatoare (16 ani), coordonator muzical: Mike Godoroja. Vor participa vedete care s-au lansat la Festivalul „Jos Pălăria”, dar și vedete ale adolescenților de astăzi, care vor înmâna premii câștigătorilor. Amfitrioni: Dan Mircea Cipariu și Mike Godoroja.
Programul Festivalului de Teatru pentru Liceeni „JOS PĂLĂRIA” – ediţia XXI
VINERI, 11 mai 2018
Ora 10.00
Festivitatea de deschidere, connecting people
Ora 10.30 – Trupa Victoria Art
Break the Wall
Spectacol non-verbal, cu ritmuri, ce prezintă povestea unor liceeni care nu mai vor să accepte autoritatea profesorilor, dorind de la aceștia timp și răbdare, nu încercarea de a-i obliga să asimileze informații mecanic, fără a implica pasiune sau emoție.
Ora 11.00 – Trupa Shakespeare
„Fete rele”, de Rosalind Wiseman și Tina Fey
Crescută în ținuturile aride ale Africii de către părinți zoologi, Cady Heron crede că știe totul despre supraviețuirea în condiții de criză. Dar legea junglei capătă un înțeles cu totul nou când eleva de 15 ani ajunge într-un liceu normal, public, și cade pradaă unui război psihologic și unor reguli nescrise cărora adolescentele din ziua de azi trebuie să le facă față.
Ora 11.30 – Trupa InsideOut
„Jurnalul adolescentului timid”, de Stephen Chbosky
Aflat în pragul adolescenței, Charlie își povestește viața unui prieten imaginar, căruia îi trimite o serie de scrisori intime. Prins între dorința de a-și trăi viața și tendința de a fugi de ea, Charlie se trezește obligat să exploreze un teritoriu necunoscut, acela al primelor întâlniri și al casetelor cu compilații, al problemelor de familie și al prietenilor adevărați.
Ora 12.00 – Trupa Comedianții
„Ce înseamnă să fii Onest”, de Oscar Wilde
Opțiunea Trupei Comedianții pentru „Ce înseamnă să fii Onest”, de Oscar Wilde, vine din dorința de a cunoaște dramaturgia universală și de a citi autori care nu intră în listele de lecturi obligatorii.
Ora 12.30 – Trupa „Dor fără sațiu” – Liceul Teoretic Dimitrie Bolintineanu
„Țara lui Gufi”, de Matei Vișniec
Scrisă în limba română, chiar înainte de plecarea autorului în Franța, „Țara lui Gufi”, de Matei Vișniec are în substrat înțelesuri profunde, în haine metaforice, deși e considerată o comedie. Ar putea avea ca motto versul eminescian: ‚,Iară ochiu-nchis afară, înăuntru se deșteaptă”; sau fraza din ,,Micul Prinț”: ,,Esențialul rămâne invizibil ochilor; nu vedem bine decât cu inima”.
Ora 13.00 – 13.30 Pauză
Ora 13.30 – Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, București
„Vindecător”, după texte de Elise Wilk, Ivan Vyrypaev și Lia Bugnar
„Când s-a terminat magia, s-au terminat iluziile…” Pornind de la această maximă, „Vindecător” își propune să sădească în mintea spectatorilor o sămânță a cunoașterii propriilor puteri și capacități. „Vindecător” prezintă patru destine nefericite dintr-un cartier. Să fie toate aceste destine doar coincidențe?
Ora 14.00 – Luminătorul – Colegiul Tehnic V. D. Cotea Focșani
„Nota zero la purtare”, de Virgil Stoenescu
Ora 14.30 – Trupa de teatru As – Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, București
„Almost, Maine”, de John Cariani
Nimic nu e ceea ce pare în miticul și îndepărtatul oraș Almost din Maine într-o noapte fără lună, senină și rece, din mijlocul iernii. În timp ce luminile din nord strălucesc pe cer, cetățenii din Almost se îndrăgostesc în cele mai neașteptate și, de cele mai multe ori, amuzante moduri. Genunchii se învinețesc, inimile se rup, dar vânătăile se vindecă și aproape că se refac în acest minunat vis de iarnă.
Ora 15.00 – Trupa de teatru Rogvaiv – Clubul Rogvaiv by Dana Piroiu
„Crimă pe palier”, de Ion Băieșu
Este un text comic foarte actual, care expune relaţiile dintre oameni, influenţaţi de multiplele probleme cotidiene, de ritmul condimentat al existenţei, ritm generator de stres ce schimbă omul, devenind nervos şi lipsit de răbdare şi de înţelegere faţă de cei din jur.
Ora 15.30 – Art 4 Us , trupa Liceului Tudor Vladimirescu
„Procesul maimuțelor”, după „Inherit the wind” de Jerome Lawrence și Robert E. Lee
Subiectul piesei este o confruntare între evoluționism și creaționism, într-un proces ce are loc în anii ‘60.
Ora 16.00 – Trupa de teatru „A Lu’ Caragiale”, Colegiul Național „I.L. Caragiale” București
„Love/sick” de John Cariani
Un spectacol cu note comice, deși tratează poate cel mai important subiect din toate timpurile: iubirea. De la dragostea de cuplu longeviv, la iubirea între surori sau la îndrăgostitul la prima vedere, spectacolul are tot ce se putea aștepta de la o trupă atât de nouă: prospețime.
Ora 16.30 – Trupa Orpheus, Colegiul Național ,,Mihai Viteazul”, București
„Împăratul muștelor”, adaptare după W. Golding
„Împăratul muștelor”, o provocare (prin situația pe care dramatizarea romanului lui Golding o scoate în prim-plan), alienarea omului în lipsa ordinii pe care civilizația o aduce în viața lui și pentru faptul că extindem tipologia personajelor aducând-o mai aproape de contextul societății actuale.
SÂMBĂTĂ, 12 mai 2018
Ora 10.00 – Cercul de Teatru Luceafărul de la Clubul Copiilor Sector 5 Bucureşti
„Zbor frânt” sau „În alb și negru”, dupǎ „Avioane de hârtie“, de Elise Wilk
Ora 10.30 – Trupa de teatru Protha, Asociația Protha Panciu
„Ești un animal Viskovitz”, după Alessandro Boffa
„Ești un animal Viskovitz” este o suită de fabule ironice. Este o succesiune melc – cuc – rechin -papagal – burete, de fapt, condiția umană pusă în oglindă și privită. Spectacolul este o radiografie a condiției umane.
Ora 11.00 – Trupa Thalia, Colegiul Tehnic de Electronică și Telecomunicații „Gh. Mârzescu” – Iași
„Scapino” – Parodie după „Vicleniile lui Scapin”, de Moliere
Povestea a doi fii (Leandre și Octave) care își iau soții (pe Zerbinetta și Hyacinta) fără aprobarea taților (Geronte și Argante) și a unei slugi viclene (Scapino) care încearcă să descurce lucrurile, nu fără a trage foloase de pe urma tuturor.
Ora 11.30 – Trupa de Teatru „Gong” Roman – Colegiul Național Roman-Vodă
„Satul electronic” de Valeriu Butulescu
„Satul electronic” este o frescă a stării de spirit a lumii, cu exemplificări de altoi pe valorile umane din România. Tradiția și graba noastră spre modernitate – cu flux și reflux în existența zilnică.
Ora 12.00 – Trupa Experimenthalia – Colegiul Ion Neculce
„Bacul nu-i sfârșitul lumii”, de Filip Columbeanu
Ora 12.30 – 13.00 Pauză
Ora 13.00 – Trupa Liceului Teoretic Bilingv Ita Wegman
#desființați recreațiile (un colaj de texte americane contemporane de Jonathan Rand, cu modificări și completări substanțiale aduse de elevi)
Ora 13.30 – Trupa Acting up
„Amintiri fantomă”, de Diana Mănăilă
Spectacolul „Amintiri fantomă” este o oglindă a umanității, în care se reflectă minciunile oamenilor și în care aceștia nu se uită prea des, pentru că doare să știe că și-au pierdut candoarea.
Ora 14.00 – Trupa de teatru a Centrului Cultural Sector 5 Ștefan Iordache
„Parol, mon cher”, fragmente din piesele dramaturgului I. L. Caragiale
Este un spectacol ce adună fragmente din piesele celebre ale lui Caragiale: O noapte furtunoasă, O scrisoare pierdută și D’ale Carnavalului.
Ora 14.30 – Trupa NANT – Școala Centrală
„SXPR.PLS” – Mircea Manole feat William Shakespeare
Ora 15.00 – Trupa ACTING STUDIO 1
Justiția română- după textele lui Ion Luca Caragiale
„A avea un Caragiale și a-l păstra printre zeii tutelari este pentru națiune un semn al forței!” Teatrul domnului Caragiale este o secțiune tăiată în trupul societății umane. Nu poți rămâne indiferent. Ceva te îndeamnă să-l joci, să-i reiei replicile.
Ora 15.30 – Trupa Noii Comedianți – Liceul Teoretic Jean Monnet, București.
„Trei nopți cu Madox”, de Matei Vișniec
Trupa a optat pentru o piesă de Matei Vișniec pentru a cunoaște dramaturgia contemporană și pentru a se pune la încercare cu un text care, chiar dacă a plăcut de la „prima întâlnire”, este încărcat de semnificații. Elevii speră să poată valorifica măcar o parte din aceste semnificații pentru a transmite corect mesajul.
Ora 16.00 – Trupa Etcetera, Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța
„Caragiale – o mască”, scene din dramaturgia lui I. L. Caragiale
Spectacolul „Caragiale – O mască” este o oglindă a dramaturgiei caragialiene, în care se „dichisesc” personaje îndrăgite din piesele lui Nenea Iancu.
Ora 16.30 – Trupa Amprente – „Să spălăm copilul sau facem altul?”, de Cristopher Durang.
DUMINICĂ, 13 mai 2018 – Ziua Adolescenților
Ora 12.00, Sala „Radu Beligan” a Teatrului de Comedie
„Gala Salut, Adolescență!” cu participarea extraordinară a unei trupe de adolescenți – „Al nouălea cer”, cu Ana-Maria Godoroja – voce (16 ani), Lorin Mihalache – percuție (18 ani), Andrei Cerbu – chitară (15 ani), Alex Godoroja – sintetizatoare (16 ani), coordonator muzical: Mike Godoroja.
În cadrul Galei „Salut, Adolescenţă!” se vor decerna premiile Festivalului de Teatru pentru Liceeni „JOS PĂLĂRIA” – ediţia XXI, premiile Concursului Naţional „Cele mai frumoase povestiri ale adolescenţilor” şi premiile „InstantAdolescenţa”. Vor participa vedete care s-au lansat la Festivalul „Jos Pălăria”, dar și vedete ale adolescenților de astăzi, care vor înmâna premii câștigătorilor.
Amfitrioni: Dan Mircea Cipariu și Mike Godoroja.