- This event has passed.
Sinaia: Conferința de lansare a proiectului “TEMPO – Tehnologie – Eficiență – Modernitate – Productivitate – Ocupare“
29 iunie, 2018 @ 16:00 - 17:00 EEST
Conferința de lansare a proiectului “TEMPO – Tehnologie – Eficiență – Modernitate – Productivitate – Ocupare“
Bemol Capital și partenerii săi, Fundatia Culturala Art Promo , Fundatia Pestalozzi și Asociația Pentru Dezvoltare Durabilă Slatina vă invită vineri, 29 iunie 2018, orele 16:00, la Casa Memorială ”George Enescu” din Sinaia (str. Yehudi Menuhin nr.2, Cartier Cumpătu), la conferința de lansare a proiectului “TEMPO – Tehnologie – Eficiență – Modernitate – Productivitate – Ocupare“.
Proiectul TEMPO este un proiect strategic adresat persoanelor care au domiciliul sau reședința în Regiunea Sud Muntenia (județele Prahova, Dambovita, Arges, Călărași, Giurgiu, Ialomița și Teleorman) care doresc să înființeze afaceri în zona urbană. Proiectul vizează finanțarea unui număr de 54 de noi intreprinderi și include activități de formare, consultanță antreprenorială pentru un număr de minim 450 de persoane, precum și sesiuni de mentorat și sprijinire a funcționării întreprinderilor nou create.
Având în vedere specificitatea membrilor parteneriatul proiectului, intenționăm să finanțăm cât mai multe idei de afaceri în domeniul industriilor creative. Proiectul va avea ca nucleu de desfășurare orașul Sinaia, oraș emblematic al regalității românești și izvor de inspirație pentru compozitorul George Enescu. Proiectul își propune să aducă noi oportunități de susținere a unor activități independente în sectoare precum muzica, publicitatea, arhitectura, artele plastice, meșteșugurile, design-ul, filmul, artele scenei, editarea (publishing), medicina și va pune la dispoziția publicului un centru de dezvoltare a inițiativelor antreprenoriale.
Evenimentul se adresează în primul rând presei locale și regionale, cât și persoanelor interesate să își dezvolte o afacere sustenabilă, prin accesarea unor finanțări nerambursabile în valoare nominala maximă de 40.000 EUR. Evenimentul va fi însoțit de un recital de pian și va fi urmat de un cocktail.
Proiectul TEMPO este cofinanțat prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020 (POCU 2014 – 2020) și se va desfășura pe o perioadă de 3 ani.