Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Constanța: manifestarea „Olăritul, tradiție și contemporaneitate” la Muzeul de Artă Populară Constanța

20 iulie, 2018 - 22 iulie, 2018

Muzeul de Artă Populară Constanța continuă seria manifestărilor culturale din acest sezon estival, sub genericul „Meșteșuguri tradiționale. Utilitar și decorativ”. Astfel, după ce de Sânziene a fost organizat un dublu eveniment dedicat Zilei Universale a Iei (expoziția „Tipologia iei” și manifestarea „Ia românească – tradiție și artă”), la sfârșitul acestei săptămâni, timp de trei zile, începând de vineri, 20 iulie, până duminică, 22 iulie, pe platoul din fața muzeului se va organiza manifestarea „Olăritul, tradiție și contemporaneitate”.

Vor veni în fața publicului cu roata olarului, dar și cu obiecte tradiționale decorative sau de uz gospodăresc, modelate din lut (căni, farfurii, platouri, jucării și multe altele), familii cu tradiție în realizarea vaselor de ceramică. Din faimosul centru de olari Horezu (Vâlcea) va fi prezentă familia Gheorghe și Maria Iorga. Vestitul centru de ceramică de la Marginea (Suceava) va fi reprezentat de Dumitru Pascaniuc, iar dintr-un alt centru celebru, Corund (Harghita), va veni la Constanța Iosef Molnoș.

Prin organizarea manifestării „Olăritul, tradiție și contemporaneitate” și aducerea la Constanța a acestor familii de olari, care transmit din generație în generație meșteșugul modelării lutului (bărbații modelează la roată, iar femeile și, uneori, copiii se ocupă de decorarea ceramicii), Muzeul de Artă Populară și-a propus să oferă o privire de ansamblu asupra evoluției și continuității meșteșugului olăritului în timp, în formele sale autentice.

Cei interesați să vadă evoluția în timp a acestui meșteșug sunt invitați să admire în expoziția de bază a Muzeului de Artă Populară Constanța, la etajul I, piese de ceramică reprezentative pentru centre de olărit din Oltenia, Moldova și Transilvania. Aceste piese de ceramică fac parte din patrimoniul cultural fiind clasate în categoria Tezaur. Alături de plăcile de sobă bistriețene (cahle), în expoziție se află ceramică din centrul azi dispărut de la Vama, Oaș, ceramică veche de Horezu, cancee și farfurii din centrele săsești din Transilvania, dar și spectaculoasa ceramică galițiană de tip Kuty, lucrată în Bucovina.

Details

Start:
20 iulie, 2018
End:
22 iulie, 2018
Event Category:

Organizer

Muzeul de Artă Populară Constanța
View Organizer Website

Venue

Muzeul de Artă Populară Constanța
B-dul Tomis nr. 32
Constanța, Constanța 900742 Romania
+ Google Map
View Venue Website