Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

București: Comori văzute, auzite şi de folos Regelui şi ţării

12 septembrie, 2018 @ 17:00 - 19:00 EEST

Conferinţă în cadrul proiectului Fundației Culturale Secolul 21, „Istorie regală în România. Valori europene în artă şi arhitectură. Conferinţele Ruxanda Beldiman”:

„Comori văzute, auzite şi de folos Regelui şi ţării”
Artă , decor, cultură şi idei inovatoare în corespondenţa Reginei Elisabeta cu Regele Carol I.

Prezintă: Silvia Irina Zimmermann (Germania)

12 septembrie 2018, ora 17, Muzeul Naţional de Artă al României.

Eveniment organizat de Fundația Culturală Secolul 21.

Scrisorile Reginei Elisabeta a României adresate Regelui Carol I în timpul sejururilor reginei în străinătate conţin numeroase impresii despre locurile vizitate şi personalităţile pe care le întâlneşte regina. Din dorinţa de a-i scrie despre lucruri care îl interesează pe rege în mod deosebit, Regina Elisabeta îi descrie oraşele vizitate, clădirile importante şi monumentele de interes cultural şi istoric european, muzeele şi operele de artă mai deosebite, decorurile palatelor în care este invitată de membrii Caselor Regale ale Olandei şi Marii Britanii, noile cărţi citite în ultima vreme, dându-i noi sugestii de lectură şi augustului soţ, personalităţile cu idei inovatoare şi creative (ingineri, medici, pedagogi, scriitori, artişti etc.) care ar putea fi de un interes şi în România în diferite domenii de activitate (cultură, ştiinţe, economie, învăţământ, ajutor medical şi social etc.).
Prin aceste impresii şi sugestii regina spera, în acelaşi timp, să îi ofere Regelui simţământul că sejururile ei mai îndelungate în străinătate, îndatorate stării ei de sănătate slăbite, nu sunt un „timp pierdut”, ci regina îl foloseşte în mod util în serviciul regelui, făcând prin prezenţa ei în străinătate publicitate României şi culegând totodată informaţii utile pentru rege şi pentru ţară. Pe de altă parte, pe lângă anumite informaţii despre construcţia şi amenajarea Castelului Peleş şi a Palatul Domnesc/ Regal din Bucureşti, poate mai puţin cunoscute, impresiile şi sugestiile pe care le consideră regina interesante pentru rege relevă atât gustul artistic al Regelui Carol I cât şi interesul suveranului pentru anumite domenii care, din viziunea reginei, necesitau sprijin şi încurajare şi din partea Casei Regale a României.

Dr. phil. Silvia Irina Zimmermann
Studii la universităţile din Sibiu şi Marburg (filologie germană, engleză, istoria artei, sociologie), doctor în literatură germană a Universităţii din Marburg cu o teză de doctorat despre opera literară a Reginei Elisabeta a României (Carmen Sylva). Cercetare interdisciplinară, traduceri, activitate editorială, publicaţii în limba germană şi română despre Regina Elisabeta a României şi Curtea Regelui Carol I al României, în colaborare cu Arhiva Princiară de Wied (Neuwied).
Iniţiatoare şi membră fondatoare a Centrului de Cercetare Carmen Sylva al Arhivei Princiare de Wied din Neuwied (Forschungsstelle Carmen Sylva des Fürstlich Wiedischen Archivs), coordonatoare a centrului din 2012 până în prezent. Co-editoare a colecţiei centrului de cercetare Carmen Sylva.

Details

Date:
12 septembrie, 2018
Time:
17:00 - 19:00 EEST
Event Category:

Organizer

Muzeul Național de Artă al României – București
View Organizer Website

Venue

Muzeul Național de Artă al României – București
Calea Victoriei 49-53, București 010063
București, București 010063 Romania
+ Google Map
View Venue Website