- This event has passed.
Ploieşti: expoziţia lunii octombrie ,,Bicentenarul Codului Caragea (1818-2018)” la Muzeul Județean
5 octombrie, 2018 - 31 octombrie, 2018
Sub egida Anului European al Patrimoniului, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova invită iubitorii istoriei dreptului românesc şi ai cărţii vechi la vernisajul expoziţiei lunii octombrie: ,,Bicentenarul Codului Caragea (1818-2018)”, care va avea loc vineri, 5 octombrie, ora 11.00 la sediul din Ploieşti, strada Toma Caragiu, nr. 10.
Expoziţia prezintă publicului, în premieră, opera juridică principală, a controversatului domnitor fanariot al Ţării Româneşti, Ioan Gheorghe Caragea (1812-1818), de la a cărei intrare în vigoare s-au împlinit 200 de ani. Importantă operă juridică a epocii, ,,Legiuirea Caragea”, cu toate neajunsurile sale, a reprezentat o etapă necesară şi obligatorie a evoluţiei legislaţiei româneşti spre modernitate. Ea a fost în vigoare până la promulgarea Codului Civil, în anul 1865.
Lucrările expuse, de o deosebită valoare, fac parte din bogatul patrimoniu al Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova.
Muzeograf Doru Mareş