- This event has passed.
Legături bolnăvicioase, cartea și filmul- vizionare și dezbatere la Muzeul Naţional al Literaturii Române
18 octombrie, 2018 @ 18:00 - 21:00 EEST
Ce a fost la început, filmul sau romanul? Cum se face trecerea de la carte la camera de filmat? Dar de la meseria de scriitor la cea de regizor?
Iată câteva întrebări la care se va răspunde într-o serie de întâlniri sub numele CINEMACITIT, întâlniri care își propun să medieze dialogul cineastului cu opera literară şi să readucă în atenţia publicului ecranizările unor texte de referinţă din literatura română.
Joi, 18 octombrie, de la ora 18,00, la Muzeul Național al Literaturii din București, va fi proiectat lungmetrajul Legături bolnăvicioase în regia lui Tudor Giurgiu. Proiecţia va fi precedată de un dialog între Cecilia Ștefănescu, scenaristă şi autoarea romanului omonim, și Maria Popistașu, actriţă, interpreta rolului principal din film.
Romanul Legături bolnăvicioase, apărut în trei ediţii la Editura Polirom (2005, 2006 şi 2011), va apărea în acest an la Editura spaniolă Dos Bigotes, în traducerea Doinei Făgădaru. Opera de debut a Ceciliei Ştefănescu a fost tradusă şi în limbile franceză, italiană şi poloneză, la edituri prestigioase.
Ecranizat de regizorul Tudor Giurgiu, pe un scenariu co-semnat de autoare și lansat în cinematografe în 2016, Legături bolnăvicioase a fost selecţionat în secţiunea „Panorama” a Festivalului de Film de la Berlin, apoi la festivalurile de film de la Karlovy Vary, Cottbus, Los Angeles, Sarajevo şi a fost distribuit în peste 20 de ţări.
Filmul este o poveste de dragoste vie și neconvențională. Frații se iubesc altfel, prietenele cele mai bune nu sunt doar prietene, ci aleg să fie și iubite. Ioana Barbu, Tudor Chirilă și Maria Popistașu adaugă un fler special filmului, perfect armonizat cu subiectul.
“CINEMACITIT”, program susținut de Muzeul Național al Literaturii Române, îşi propune să medieze dialogul cineastului cu opera literară şi să readucă în atenţia publicului ecranizările unor texte de referinţă din literatura română. Programul cuprinde proiecţii de film românesc urmate de un dialog între regizor/scenarist/actor şi o personalitate literară din România. Filmele prezentate reprezintă ecranizări remarcabile ale unor texte de referinţă din literatura română, dar şi producţii recente premiate la mari festivaluri internaţionale, adaptări libere după romane.
Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.