- This event has passed.
București: Opera sub clar de lupă: G. Petrașcu I Portretul Colecționarului la Muzeul Colecțiilor de Artă
3 noiembrie, 2018 @ 11:30 - 12:30 EET
Sâmbătă, 3 noiembrie, la ora 11.30, vă invităm la Muzeul Colecțiilor de Artă, în expoziția Portretul Colecționarului, pentru a privi „sub clar de… lupă“ o operă care face parte din Colecția Dona : „Tingirea de alamă” de Gheorghe Petrașcu. Vă propunem o analiză a acestei naturi statice al cărei motiv principal, tingirea, a fost abordat de artist într-o serie de lucrări realizate în anii ’30, în contextul creației lui Petrașcu și al picturii românești din prima jumătate a secolului XX, invitându-vă astfel să (re)descoperiți și alte tablouri de Petrașcu din patrimoniul Muzeului Colecțiilor de Artă.
Prezentarea durează aproximativ o oră și face parte din programul aniversar al Muzeului Colecțiilor de Artă, elaborat în cadrul expoziției ”Potretul Colecționarului”.
***
Deschis la 21 august 1978 în fostul Palatul Romanit, una dintre cele mai vechi reședințe boierești de pe Calea Victoriei, ca secţie a Muzeului Naţional de Artă al României, Muzeul Colecțiilor de Artă și-a mărit de aproape 4 ori patrimoniul în cele patru decenii de existență. Numărul colecțiilor a crescut de la 13, câte numără în momentul deschiderii, la 47 în 2018, însumând aproximativ 10 000 de piese, reprezentative pentru genuri artistice, epoci istorice și zone geografice diferite. Dintre acestea 37 sunt incluse în expoziții permanente în trei sedii (Muzeul Colecțiilor de Artă, Muzeul K. H. Zambaccian și Muzeul Th. Pallady), Alături de colecții extrem de variate întâlnim aici multe colecții monografice ale unor artiști ale căror lucrări au fost donate postum de familie.