Evocare Vintilă Ivănceanu la Muzeul Național al Literaturii Române

Muzeul Național al Literaturii Române vă invită luni, 19 noiembrie, de la ora 19.00, în Sala Perpessicius (sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8), la evenimentul „Evocare Vintilă Ivănceanu”. Cu această ocazie, Editura Muzeul Literaturii Române lansează noua colecție JOBEN. Înscrisă în seria restituirilor literare, colecția debutează cu două titluri semnate de Vintilă Ivănceanu – „Până la dispariție” și „Nemaipomenitele pățanii ale lui Milorad de Bouteille”. Vor lua cuvântul Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, Virgil Tănase și Heidi Dumreicher, soția lui Vintilă Ivănceanu.
În cadrul evenimentului de luni, vor avea loc lecturi – o selecție din proaspetele ediții Ivănceanu -, în interpretarea actriței Rodica Mandache, dar și un moment muzical, în interpretarea lui Ganael Dumreicher-Ivănceanu, nepotul autorului, care a compus câteva linii melodice inspirate din aceste texte.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Forumului Cultural Austriac București.

„Pe 26 decembrie 1940 s-a născut la București un oniric ludic și virtuoz: Vintilă Ivănceanu (m. 7 septembrie 2008, Essaouira, Maroc). Afirmat alături de gruparea neo-avangardistă a lui Dimov, Țepeneag & Co, sub patronajul simbolic (și protecția) lui Miron Radu Paraschivescu, la suplimentul „Povestea vorbei” al revistei Ramuri, a debutat în 1967 cu un splendid volum de versuri fantezist-bufone, în care inventivitatea jemanfișistă și parodia neagră se amestecă dezinvolt (Cinste specială, 1967). Va urma, în perioada de vârf a liberalizării poststaliniste, un altul (Versuri, 1969) ceva mai domolit. Au rămas de pomină pentru cunoscători, din această perioadă de eliberare a imaginarului sub presiune, două mici romane în care eposul cavaleresc medieval e trecut prin alambicurile post-suprarealismului funambulesc (de tip Grigore Cugler-Boris Vian): Nemaipomenitele pățanii ale lui Milorad de Bouteille (1970) și Vulcaloborgul și frumoasa Beleporjă (1971), microromanul oniric Până la dispariție (1969) având o factură kafkiană. Omul însuși era un nonconformist notoriu, protagonist a numeroase legende ale grupului. Părăsește țara după Tezele din iulie, stabilindu-se în Austria alături de soția sa, traducătoarea Heidi Dumreicher, împreună cu care a înființat și o editură, Rombus (captivitatea personajelor din Până la dispariție în „zona rombului” – alegorie a României – se regăsește în denumirea editurii înființate în exilul vienez). A fost profesor asociat la Institutul de Științe Teatrale și la Institutul pentru Muzică Electroacustică din Viena, s-a ocupat, printre altele, de teatru, film și muzică experimentală; în Austria, a publicat eseuri și mai multe cărți în germană, unele masive dar la care (netraduse în română fiind) n-am avut acces. Ar merita traduse, totuși, măcar unele – dar cine mai știe azi, la noi, de acest artist atât de special, care ar merita o… cinste specială?” – Paul Cernat

*
„Romanul „Până la dispariție” folosește multe extensii onirice, dar vorbește despre temele tabu ale acelor ani: închisoarea, ancheta, tortura, ceea ce face din acest mic roman realist-oniric un demers curajos.
E greu de înțeles cum romanul a trecut de cenzură, cu atâtea trimiteri sugestive la sistemul totalitar ceaușist. Ion Dragalina este prizonier în zona rombului, un spațiu din care nu se poate evada, iar viața lui este condusă de neliniște, confuzie și delir. Libertatea este valoarea unică pentru care luptă personajul principal al acestei cărți și, în același timp, motorul străduinței lui, singura soluție de evadare fiind, până la urmă, căderea în visare și în halucinație.” – Ioan Buduca
*
„Nemaipomenitele pățanii ale lui Milorad de Bouteille
Textul lui Vintilă Ivănceanu era perfect sincron cu literatura europeană de la vremea apariției lui. Este, de fapt, vorba de o sumedenie de sincronicități, începând cu ceea ce am putea numi experimentalismul secolului XX, conștientizarea rolului scriitorului în societatea modernă și știința de a construi din angoase și vieți compromise un pământ care să zboare. Fiindcă asta face în cele din urmă Vintilă Ivănceanu în romanul său. Las la o parte înrudirea cu noul roman francez și cu noile câmpuri de acțiune deschise de psihanaliza lui Freud (mai ales în ceea ce privește visele).
Un lucru decisiv este că, de fapt, cartea lui Ivănceanu este un anti-roman, o deconstrucție urmată de o construcție exemplară. Un urlet. În el găsești cam tot ce vrei: este o parabolă postmodernistă a actului scriiturii, un dicționar de stări, povești duse până la limita plauzibilității, o ingeniozitate matematic reverberantă, un compendiu de posibilități de a scăpa de sub orice fel de aservire.” – Paul Vinicius

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile! Vă așteptăm cu drag!