Cluj-Napoca: EXPONATUL LUNII Constantin David Rosenthal (1820-1851), „Doctorul Grünau” la Muzeul de Artă

Genul portretistic, omniprezent pe scena artistică transilvăneană (în detrimentul altor genuri: peisajul, scena de gen, natura statică), a constituit mediumul predilect de manifestare a spiritului laic în artă, prin portret împlinindu-se şi transcrierea idealului etic şi estetic al reprezentanţilor tinerei burghezii aflate în plină ascensiune. Genul consona, în plan ideatic, şi cu redeşteptarea sentimentului valorii şi a demnităţii fiinţei umane, un deziderat de certă sorginte iluministă, reafirmat cu tărie pe întreg parcursul secolului al XIX-lea.

Pentru primele două decenii ale veacului, orientarea clasicist-academică rămâne dominantă în pictura laică de şevalet a provinciilor româneşti, depăşirea acestei etape producându-se treptat, spre jumătatea secolului, pe fondul conturării a două noi tendinţe: una care impulsionează angajarea artiştilor în istorie, determinând extinderea programatică a artei în sfera politicului şi a naţionalului, orientare specifică romantismului militant, atât de caracteristică pictorilor revoluţionari de la 1848, şi o a doua care, punând accentul pe valorizarea sensibilităţii individuale, propovăduieşte cultul valorilor morale şi sentimentale ale clasei de mijloc. Aceasta din urmă reflectă cu acuitate orientarea spre spiritul romantic de tip Bidermeier, dominant în activitatea artistică a provinciilor în deceniile trei-şase ale secolului al XIX-lea, ecourile sale stilistice perpetuându-se, însă, şi în următoarele decenii ale veacului. Cea mai mare parte a pictorilor, cu preponderenţă cei transilvăneni, asimilează spiritul Bidermeier în perioada studiilor vieneze de la Academia de Arte Frumoase „Sfânta Ana”, renumit centru de formare şi iradiere a acestui „stil internaţional”, unii dintre ei optând, în dorinţa consolidării noii propensiuni stilistice, şi pentru Budapesta, centrul cultural cel mai apropiat, la acea vreme, de capitala Imperiului. În cadrul picturii laice de şevalet locale, ce devine, prin excelenţă, un spaţiu al sintezelor stilistice ca expresii edificatoare ale noilor aspiraţii şi idealuri estetice, acest „stil internaţional” a dobândit particularităţi specifice, una dintre acestea constituind-o preponderenţa artei Biedermeier de sorginte vieneză.

Oglindind afectele derivate din aspiraţiile şi atitudinile progresiste ale burgheziei romantice de la începutul secolului al XIX-lea – clasa de mijloc care, sub imperiul nevoii legitime de recunoaştere socială, formula curajoase pretenţii -, portretul în stil Biedermeier zugrăvea personalitatea noului tip uman, impunându-l în conştiinţa contemporanilor ca o autoritate morală, politică şi culturală. Grăitoare în privinţa gustului public şi a comenzii sociale, pictura portretistică a vremii răspundea cererilor de reprezentare ale nou cristalizatei protipendade, devoalând, totodată, şi mutaţiile survenite la nivelul mentalităţii, pe fondul reabilitării importanţei individului în ierarhia valorilor universale.

În aceeaşi direcţie se înscrie şi lucrarea care face obiectul analizei în cursul lunii noiembrie, „Doctorul Grünau”, semnată de Constantin David Rosenthal (1820, Budapesta – 1851, Budapesta), pictor de origine evreiască, apărător fervent al idealurilor şi năzuinţelor naţionale din patria sa de adopţiune (Ţara Românească), participant activ şi martir al „Revoluţiei de la 1848” din Ţările Române, una dintre personalitățile marcante ale mișcării artistice naționale din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Aria de cuprindere tematică a producţiei sale artistice a rămas puternic cantonată în interpretarea şi transpunerea pe pânză a reprezentanţilor elitei progresiste, fidelă intereselor majore ale mişcării revoluţionare, portretele realizate evidenţiindu-se prin vigoarea desenului şi neîndoielnicele calităţi picturale.

În anul 1846, aflându-se la Paris, Constantin David Rosenthal transpune pe lemn portretul tânărului doctor Adolf Grünau (1821-1860), venit de la Bucureşti pentru a studia medicina în capitala Franţei. Bunul său prieten, pe care îl imortalizează în interiorul boem al atelierului parizian, era fiul cunoscutului doctor de etnie germană, Georg Grünau (1784-1858), „doctor medic şi chirurg şef medic militar al Principatului Valahiei”*.

Reprezentat în picioare, într-o atitudine firească, colocvială, sprijinindu-se uşor de poliţa căminului scund, cu o expresie cultivată ce denotă seriozitate şi inteligenţă, Adolf Grünau, întruchipează – sub reflexul intuitiv al unei viziuni plastice atent regizate – figura simbolică a intelectualului vremurilor noi, sugerând o demnă autoritate de ordin social şi cultural. Observarea riguroasă a figurii modelului, accentul căzând asupra reliefării trăsăturilor fizionomice, preocupare dublată şi de o fină analiză psihologică, ca şi modul realist în care sunt redate diversele obiecte ale încăperii (bomboniera, vasele preţioase de sticlă de pe poliţa căminului, cana şi ligheanul de porţelan, copia în ghips a Venerei din Millo, ceasul de perete cu cuc, stofele scaunului), contribuie nemijlocit la evidenţierea virtuozității tehnice pe care tânărul Rosenthal reuşise să o atingă în timpul studiilor profesionale de la Paris. În luciul oglinzii aşezate deasupra căminului în care se reflectă deslușit profilul doctorului Grünau, se pot distinge şi câteva lucrări ale artistului, astăzi pierdute, dar care aduc mărturii limpezi asupra preocupărilor picturale din acel an „1846”. Piesele de ghips după care obişnuia să lucreze în orele lungi de studiu sunt etalate în imediata apropiere a unor lucrări de şevalet cu un variat conţinut tematic: studii academice, capete de expresie, naturi statice şi peisaje, care dezvăluie surprinzătoare faţete ale personalităţii sale artistice, Constantin David Rosenthal consacrându-se, prin excelenţă, ca un autor de portrete. În contrapartidă, pipele agăţate pe rama oglinzii fac trimiteri aluzive la un alt tablou ce ilustra obiecte de fumat, pe care artistul îl dăruise, în spirit de amuzament, mamei lui C.A. Rosetti, aceasta din urmă nutrind o neîmpăcată duşmănie faţă de fumători.

Formatul redus al picturii de şevalet, proiectarea figurii modelului pe fundalul unui univers intim, familiar, accentuat de pitorescul detaliului scenografic, al vestimentaţiei, accesoriilor şi, nu în ultimul rând, al obiectelor personale de lux, constituie preferinţe de netăgăduit ale epocii. Chiar dacă limbajul utilizat este unul pur academist, portretul doctorului Adolf Grünau degajă o atmosferă sentimentală proprie spiritului Biedermeier. Registru cromatic sobru, reţinut, racordat tonal la „cald”, culoarea fiind aşternută pe suport cu o pensulaţie sensibilă, uniformă, acompaniază inspirat clarobscurul cu rol accentuat expresiv ce imprimă imaginii, prin calitatea şi direcţia luminii, reflexele, tranziţiile şi accentele ei, valori afective de factură intimistă.

*Constrâns la exil, pe fondul agravării persecuţiilor poliţiei regale a lui Jerôme Bonaparte, Georg Grünau părăseşte tărâmul natal, Westfalia, refugiindu-se la Bucureşti, în mahalaua Caliţei în 1812. Solida instrucţie medicală, teoretică şi practică, îl propulsează rapid în poziţia de „ştab doctor” al armatei române, urmând ca după 1841, anul statornicirii sale pe aceste meleaguri, să ajungă „doctor medic şi chirurg şef medic militar al Principatului Valahiei” (Grigorescu, Dan, Trei pictori de la 1848, Editura Meridiane, Bucureşti, 1973, p. 137).

_________________
Referinţe bibliografice:
Drăgoi, Livia et. al., „Muzeul Naţional de Artă Cluj. Galeria Naţională”, f.e., Cluj-Napoca, [1996].
Grigorescu, Dan, „Trei pictori de la 1848”, Editura Meridiane, Bucureşti, 1973, p. 137.

„Exponatul lunii” este un program care își propune să prezinte cu frecvență lunară bunuri muzeistice cu valoare deosebită din colecțiile patrimoniale ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca, contribuind, astfel, la creșterea vizibilității pieselor selectate și, nu în ultimul rând, la accesibilizarea conținutului referitor la acestea. Responsabil program: Alexandra Sârbu