
- Acest eveniment a trecut.
Bucureşti: Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 5 iulie – 14 august 2010 Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă”
5 iulie, 2010 - 14 august, 2010

Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă” la 18 ani
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 5 iulie – 14 august 2010 Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă” aflată deja … la majorat!
Ateliere de creaţie precum icoane pe sticlă, icoane pe lemn, prelucrarea artistică a lemnului, ţesutul la război, confecţionarea de măşti populare, podoabele populare, ouăle încondeiate, desenul, pictura şi mai nou – atelierul de croit imagini (fotografie), vor face din Muzeul Satului un loc de poveste.
Pe parcursul a 6 săptămâni, în module de câte două săptămâni, copiii vor avea ocazia să înveţe direct de la meşteri tainele meşteşugurilor tradiţionale şi vor putea participa în final la expoziţia taberei de creaţie.
La a XVIII-a ediţie, Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă” îşi aşteaptă învăţăceii, oferindu-le surprize de proporţii.
Deschiderea oficială a Taberei de creaţie va avea loc pe data de 5 iunie 2010, ora 10:00.
Programul Taberei: de luni până vineri, între orele 10.00 – 14.00, cu pauză între orele 12.00 – 13.00, în timpul căreia copiii vor avea parte de divertisment din plin: teatru, cursuri de dans, face-painting, concursuri, baloane poznaşe, „Atelierul micului consumator”, „Să mâncam sănătos!”, jocuri distractive: întreceri cu role şi trotinete, badminton şi o mulţime de alte distracţii.
Partener general: BRD Groupe Société Généralé
Parteneri media: Jurnalul Naţional, Agerpres, Zile şi Nopţi, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio Itsy Bitsy, Şapte Seri, Cocor Media Channel, Calendar Evenimente, Isoscel.com
Sponsori: Jurnalul Naţional, Editura Humanitas, Editura CD Press, C&C Vin West Timişoara
Parteneri: Asociaţia BIO România, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România, Editura Humanitas, RNMR, Asociaţia Muzeelor în Aer Liber din România, Clown Party.
Director General,
Conf. univ. dr. Paula Popoiu
Biroul de Relaţii Publice:
Iuliana Mariana Grumăzescu şi Roxana Magdalena Oprea
Telefon: 021. 317. 91. 03 / int. 143
Prezentarea Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” în Ghidul muzeelor de la CIMEC
Detalii
- Începe:
- 5 iulie, 2010
- Se termină:
- 14 august, 2010
- Categorii Eveniment:
- Atelier, Școala de Vară, Târg
- Etichete Eveniment:
- Bucuresti, Muzeul Satului, tabara de creatie
Organizator
- Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” – București
- Vezi site-ul web Organizator
Loc de desfășurare
- Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” – București
-
Şos. Kiseleff nr. 28 - 30
București, București 011347 Romania + Hartă Google - Vezi site-ul web Loc de desfășurare