Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

București: conferința Bogdan Ghiu în dialog cu Sorin Antohi Public la Casa Filipescu Cesianu

16 ianuarie, 2019

Miercuri, 16 ianuarie 2019, ora 18.00, Muzeul Municipiului București vă invită la conferința Idei în Agora cu tema „Între (culturi, genuri, generații, epoci): traducerea, traducătorul”.

Bogdan Ghiu în dialog cu Sorin Antohi.
Conferința va avea loc la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr. 151).

”Cu vreo patru decenii în urmă, într-o revistă literară franceză, am văzut o poză a celebrului poliglot, scriitor, călător și mediator cultural, poet, traducător și editor polonez Robert Stiller (1928-2016). Omul zîmbea de după un morman de cărți pe care le tradusese în polonă din vreo treizeci de limbi. Am aflat acum, pregătind dialogul cu Bogdan Ghiu, că Stiller a publicat în total vreo 300 de cărți (ale sale și traducerile).
La Stiller mă gândesc mereu de vreo douăzeci de ani când vreau să-i găsesc un seamăn lui Ghiu, pe care l-am întâlnit tot cam acum patru decenii. Bogdan era pentru mine încarnarea perfectă a unui poeta faber modernist/postmodern: lucra la fiecare din poemele (de fapt, la versurile, chiar la cuvintele) sale cam cât lucra și Mallarmé. Publica puțin pe atunci. Și nu numai fiindcă era împiedicat de Cenzură, ca alții. El era un cenzor mult mai nemilos al propriei creații (folosea alte criterii, desigur).
Cu atât mai mare a fost supriza mea și a congenerilor când, în paralel și după studiile cu Derrida, Bogdan Ghiu s-a transformat într-o mașină (pulsională, cum altfel?) de traducere, apoi într-un adevărat combinat de descifrare, traducere, interpretare, mediere și sinteză interculturală polimorfă (fiindcă de la marea literatură a trecut la filozofie, arte vizuale, media etc.). Și-a rezumat el însuși programul, recomandându-ni-l și nouă: Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest) (Cartea Românească, 2015). Sau, reformulat de el într-un e-mail recent căre mine: <<Bătrîne, foarte pe scurt, în cazul meu, supratema cultural-existențială ar fi aceea a traducerii, mai exact ar fi vorba despre Poziția traducătorului: nu „în afară” sau „la margine” (așa ceva nu există), ci între, pe locul graniței, dînd corp graniței. Între genuri, generații și epoci. Între în general. „Între”, ca poziție, neexistînd în conștiința onto-topologică a nimărui, fiind echivalent cu neantul, cu neființa>>.
Despre acea poziție vom vorbi în dialogul nostru” – Sorin Antohi

Bogdan Ghiu (n. 1958), scriitor și intelectual public, membru proeminent al Generației ‘80. Poet, eseist (literatură, media, artă contemporană, arhitectură, filozofie, traductologie), ex-student al lui Jacques Derrida, traducător de „French Theory” și literatură franceză. Pe lângă numeroasele sale în cărți în domeniile amintite, a tradus în limba română peste 70 de volume: Baudelaire, Artaud, Breton, Leiris, Duras, Sade, Foucault, Derrida, Deleuze, Guattari, Bourdieu, Barthes, Bataille, Bergson, Baudrillard, Latour, Rancière, Ricoeur, Veyne etc.). Jurnalist și autor TV/radio. Pionier, imediat după 1989, al analizei media și TV în România, scrie săptămânal în diverse periodice culturale (precum Observator cultural și LiterNet) și este comentator zilnic al fenomenului urban la Radio România Cultural. Opera sa poetică a fost editată (cu bogat aparat critic) de Ion Bogdan Lefter: Opera poetică (Paralela 45, 2017). Are o foarte activă carieră internațională ca autor, traducător, curator, personalitate media și artistică etc.

Sorin Antohi (n. 1957) este istoric al ideilor, eseist și traducător. Membru în Academia Europaea. A inițiat și coordonează seria Idei în Agora. Mai multe informații la www.sorinantohi.org.

Details

Date:
16 ianuarie, 2019
Event Category:

Organizer

Muzeul Municipiului București
View Organizer Website

Venue

Casa „Filipescu-Cesianu” – Muzeul Municipiului București
Calea Victoriei nr. 151
București, București 010072 Romania
+ Google Map
View Venue Website