- This event has passed.
Cluj-Napoca: Obiectul lunii februarie: Patine – expoziție virtuală la Muzeul Etnografic al Transilvaniei
1 februarie, 2019 - 28 februarie, 2019
Obiectul lunii februarie: Patine
Cu toate că vulpea a găsit anul acesta, de Stretenie, râurile dezghețate, noi propunem ca obiect al lunii februarie patinele.
Originare încă din preistorie, aceste accesorii au fost folosite la început pentru deplasarea pe suprafețele alunecoase de gheață și au primit o destinație ludică, mult mai târziu. Nu întotdeauna s-au purtat în pereche, uneori fiind atașate pe un singur picior, celălalt membru inferior servind la propulsie. Alteori mișcarea era imprimată cu ajutorul unei bâte.
În mediul rural, patinele se făureau fie din oase lungi de animale, fie din lemn de esență tare. Uneori, pe talpa de lemn se atașa o placă metalică dintr-o lamă de coasă uzată sau alte fragmente de oțel refolosite. Patinele pe care le propunem, din imagine, cu numărul de inventar 5005, au fost achiziționate în anul 1924 din Gherla, jud. Cluj. Pe talpa din lemn de stajar este prinsă o tijă metalică, curbată în partea anterioară. Patinele se legau de încălțări cu chingi de piele.