- This event has passed.
București: Programe pentru familii cu copii între 6 și 12 și pentru clasele 0-VI la Muzeul Naţional de Artă al României
12 mai, 2019 - 9 iunie, 2019
Programe pentru familii cu copii între 6 și 12 și pentru clasele 0-VI
Ce este spațiul? Cum ocupă arta spațiul? La ce ajută o ramă ca să faci artă? Cât timp încape într-o lucrare de artă? Câtă artă cuprinde același spațiu? Ce este spațiul imposibil? Acestea sunt unele dintre provocările pe care Asociaţia Da’DeCe le lansează copiilor în Expoziția « Specii de Spații », deschisă la Muzeul Naţional de Artă al României, cu lucrări din colecţia de artă contemporană Société Générale.
Copiii vor explora o parte din expoziție împreună cu un educator muzeal (Iulia Iordan sau Alexandra Cucu) și un fotograf (Monica Botez) și vor descoperi aspecte noi despre spații familiare sau despre unele imaginare, inutile sau imposibile, despre cum și cu ce se poate însufleți un spațiu și despre transformarea unui spațiu într-o specie de… animal fantastic. Demersul pornește de la ce cunosc copiii despre spațiu, se interoghează apoi ce propun despre același concept artiștii, prin lucrări, și curatorul, prin abordare, urmând să se facă de o manieră practică, drumul invers, spre răspunsul copiilor despre spațiu.
👨👩👧👦 Programele pentru familii cu copii de 6-12 ani se desfășoară în diminețile de sâmbătă și duminică, cu înscriere individuală la email familii@art.museum.ro și cu confirmare din partea organizatorilor:
Ø Duminică, 12 mai – pentru familii cu copii de 6-8 ani, ora 11.00-12.30
Ø Sâmbătă, 8 iunie – pentru familii cu copii de 8- 10 ani, ora 11.00-12.30
Ø Duminică, 9 iunie – pentru familii cu copii de 10-12 ani, ora 11.00-12.30
👨🎓 Programele pentru clasele 0-VI, se derulează de marți până vineri, numai pe bază de programare la educatie@art.museum.ro (și confirmare din partea organizatorilor).
Informații utile:
-Programele educative constau într-o vizită activă și un atelier care durează împreună în jur de o oră și jumătate, în funcție de vârsta copiilor. Vizita constă în jocuri și problematizare despre temă și lucrările expuse, iar atelierul este derulat de către artista fotografă.
-Participarea se face pe baza biletelor de acces în expoziție ( 10 lei/adult, 2,5 lei/copil).
-Vă rugăm să ajungeți cu 10 min înainte de începerea programului
-Prezența părinților e obligatorie pe parcursul programului.
-Loc de întalnire: parterul Galeriei Nationale, Calea Victoriei 49-53
Programele educative sunt organizate cu sprijinul BRD Groupe Societe Generale.
***
Asociația Da’DeCe reinventează și adaptează conceptul de Muzeu al Copilului, prin expoziții tematice itinerate în zone și comunități diverse. Muzeul Da’DeCe este locul unde patrimoniul și artele contemporane dau naștere la noi idei, întrebări și emoții. Este locul în care copiii se implică ca persoane creative și curioase, adoptă atitudini și valori noi și responsabile față de patrimoniu și explorează forme inedite ale artelor contemporane, ca parte dintr-o comunitate conștientă de sine și de valorile acesteia. Valorile culturale clasice sau contemporane devin prin joacă dovada creativității și inspirației copiilor și adolescenților folosind mijloace digitale, naturale, de co-creație, poveste, implicare, contact direct cu patrimoniul și întâlnirea cu artiștii.
***
Muzeul Național de Artă al României deține cele mai bogate colecții de artă românească medievală și modernă, artă europeană, arte decorative și artă orientală din țară. Tot aici pot fi vizitate Sala Tronului și alte spații de relevanță istorică, precum și numeroase expoziții temporare.
Vizite exploratorii și ateliere creative reunite în programe interactive stau la baza ofertei educative a muzeului. Aceasta se adresează profesorilor și elevilor din toate ciclurile, ca și familiilor dornice să facă din artă o prezență în viața lor și a copiilor. Mai multe detalii: http://www.mnar.arts.ro/invata/scoli