- This event has passed.
București: În MARe cu Ion Grigorescu
26 iunie, 2019
În MARe cu… Ion Grigorescu
Marți, 26 iunie, ora 19:00
Intrare: 30 lei/persoană
Rezervări: gift.shop@mare.ro
Ion Grigorescu în MARe! Apoape că ne-am putea întreba cum anume de nu am început cu el! În fond, în 2017, MARe, în parteneriat cu MNAR și la sediul acestuia (dar și cu sprijinul altor muzee din țară, a unui număr de colecționari privați de artă, de galerii și galeriști) a realizat expoziția ”Ion Grigorescu. Opera pictată: 1963 -2017”.
A fost o expoziție remarcabilă din mai multe puncte de vedere: a fost prima expoziție retrospectivă dedicată unui artist român în viață, la cca două decenii după cea dedicată lui Horia Bernea. A prezentat creația pictorului – Ion Grigorescu, ”marginalizat” de acel Ion Grigorescu atât de cunoscut la nivel național și internațional pentru experimentele făcute în fotografie și-n film.
În fine, MARe a produs și a editat primul catalogue raisonné dedicat vreodată – în România – unui artist român încă în viață. Iar la momentul de față, MARe găzduiește (în propriul sediu), expoziția temporară ”Fete de vis. Idealul feminin în arta românescă, de la Nicolae Grigorescu la Ion Grigorescu”.
Idealul feminin este, în cazul lui Ion Grigorescu, o ”Pionieră”, fotografiată din spate, cu cămașa albă a uniformei desenată cu flori. O pionieră fotografiată din spate… În 1978!?
Dar Ion Grigorescu figurează cu două lucrări și în colecția permanentă: la etajul 2 și la etajul 1. Este important să precizăm etajele în această ordine, deoarece colecția permanentă a MARe se vizitează (am zice chiar că se ”lecturează”) de sus în jos.
La etajul doi este prezentată artă românească produsă între cca 1965 și 1989, iar la etajul 1 este prezentată artă românească produsă între 1989 și prezent. Așadar, deasupra – ”bătrânii”, dedesubt – ”tinerii”. Este o ”coborâre” din trecut în prezent. Ion Grigorescu este și aici – dar și acolo, este și ”bătrân” – dar și ”tânăr”.
”În trecut”, la etajul 2, îl aflăm cu o lucrare mai degrabă ”din prezent”: ”Biserica (Nava)” (2014).
La etajul 1, între ”tineri”, Ion Grigorescu este prezent printr-o lucrare mai… veche, având un titlu la fel de bizar ca imaginea reprezentată în tablou: ”Cadavru împins de buldozăre” (1990). Este, am zice, un soi de ”cvasi-featuring”. Doi artiști, două lucrări diferite și cu intenții diferite, dar omogenizate conceptual printr-un ”mariaj” violent, ”oficiat” de Ion Grigorescu. Avem, așadar, o eboșă, schița unui tablou nicicând finalizat, realizată de artistul Arutiun Avakian, în anii ‘50, peste care a intervenit, imediat după 1989, Ion Grigorescu.
Și de-ar fi să ne vorbească despre aceste trei lucrări și tot ar fi mult prea puțin o singură întâlnire.
Dar marți, 26 iunie, Ion Grigorescu ne va fi ghid în MARe. Ne va fi barcagiu, am zice (iar lucrarea de la etajul 2 vă va lămuri de ce). Un luntraș cu trupul uscat, osos, subțire, înconvoiat. Rămâne să aflăm dacă ne va purta în direcția vântului sau împotriva lui. Spre un țărm spiritual sau, dimpotrivă, spre valuri tot mai mari și mai imposibile.
Vă așteptăm!