- This event has passed.
Bucureşti: Expoziția „Noi și ceilalți. De la prejudecată la rasism” la Muzeul Național de Istorie a României
13 iulie, 2019 - 28 iulie, 2019
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), în colaborare cu Institutul Francez din București, Muzeul Național de Istorie Naturală din Paris și Centrul Romano de Studii și Dezvoltare Socială (CRSDS), anunță deschiderea expoziției „Noi și ceilalți. De la prejudecată la rasism”.
Prin intermediul acestui eveniment, instituțiile partenere își propun să aducă în atenția publicului una dintre marile probleme sociale ale lumii contemporane – rasismul.
Expoziția va cuprinde informații despre rasism ca fenomen, stereotipuri, prejudecăți și discriminare și va aborda subiecte precum mobilitatea identității și existența rasismului în Franta și în România.
Vernisajul va avea loc sâmbătă, 13 iulie 2019, începând cu ora 10ꓽ00, la sediul MNIR din Calea Victoriei nr. 12, Sala Lapidarium.
Expoziţia va fi deschisă la MNIR în perioada 13 – 28 iulie 2019, putând fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00.