- This event has passed.
București: Conferință: Descifrând portrete regale la Muzeul Național de Artă al României
25 septembrie, 2019
Conferința va decoda pentru dumneavoastră mesajele din spatele portretelor regale. Pornind de la lucrările expoziției „Ferdinand și Maria. Regii Marii Uniri”, doamna lector univ. dr. Marina-Cristiana Rotaru ne va traduce înţelesurile cu tâlc care completează portretele.
Postura şi gesturile suveranilor, surprinse de pictori în lucrările din expoziție sunt o formă de limbaj. Unghiul din care sunt pictate personajele, poziționarea subiecților în raport cu privitorul, semiotica vestimentară și elementele de limbaj non-verbal, toate presupun o alegere bazată pe o semnificaţie simbolică bine controlată. Acestea sunt doar câteva dintre criteriile ce alcătuiesc un limbaj fără de care povestea şi personajele ei ar risca să rămănă insuficient înțelese.
Evenimentul marchează ultima zi de vizitare a expoziției „Ferdinand și Maria. Regii Marii Uniri”.
Marina – Cristiana Rotaru este lector univ. dr. al Departamentului de Limbi Străine și Comunicare din cadrul UTCB. A susținut în anul 2013 lucrarea de doctorat cu titlul „British and Romanian Constitutional Monarchies and Their Representations in the Royal Discourse of Queen Elizabeth II and King Mihai I” la Universitatea Bretagne – Sud din Lorient, Franța. S-a specializat în analiză de discurs, cu precădere discurs regal.
Loc de desfășurare: Galeria Națională, expoziția „Ferdinand și Maria. Regii Marii Uniri”
Intrarea este liberă.