București: Poezie MARe ți-e grădina

Poezie MARe ți-e grădina
Vineri, 18 octombrie, ora 19:00
MARe/Muzeul de Artă Recentă
Bdul Primăverii 15, Sector 1, București
Intrare liberă

Invitația: Stefan Manasia și Radu Vancu
Moderator: Claudiu Komartin
Coordonator: curator asistent Ioana Iuna Serban

Doi dintre cei mai cunoscuți și mai admirați poeți de după 2000, Ștefan Manasia și Radu Vancu, vin pe 18 octombrie la MARe/Muzeul de Artă Recentă din București pentru a dialoga și citi poeme noi, într-o întâlnire moderată de Claudiu Komartin.

”MARe ți-e grădina” este un titlu ironic, desigur. Sau poate nu. Poate că este, deja, un vers (denumirea îi aparține lui Claudiu Komartin, de altfel). Toți știm continuarea acestei expresii. Și atunci, de unde până unde această denumire aleasă pentru programul muzeului dedicat poeziei românești? Nu am ști să răspundem cu precizie. Poate că este un joc de cuvinte, doar pentru a include ”MARe”. Poate că e o auto-persiflare. Poetul este, oricum, ”nebunul cetății”, el se ține de ”prostii”, meditează la te miri ce și, mai ales, îndrăznește să o și spună cu voce tare sau în scris.

Poezia este o ”prostie”, în sensul că reușește cu un imbatabil succes să pară foarte îndepărtată de ”lucrurile serioase”. Poate că iubitorii de poezie se vor enerva citind aceste rânduri (și pe bună dreptate). Ni se vor aduce contra-argumente solide (și verificabile) privind rolul și forța poeziei de-a lungul istoriei, capacitatea ei de a sintetiza și de a reproduce, forța ei de a anima indivizi și națiuni, de a muta lucruri… în fond, nu există revoluții fără un imn care să le anime. Dar nu este cazul. Știm toate aceste lucruri, tocmai pentru că toată lumea le știe.

Dar tocmai aceste adevăruri expediază poezia (implicit poetul) într-un soi de marginalitate a istoriei. Poezia este ceea ce se întâmplă cumva în afara istoriei chiar și atunci (sau poate tocmai atunci) când pare să-i puncteze cursul sau să i-l schimbe. Limbaj al profeților și al oracolului, poezia nu descrie, cât falsifică. Nu prezintă realități, le face. De pe colțul unei mese de cafenea (ah, dulce clișeu!) până la tribunele înalte ale vreunei noi republici sau stat abia născut, poezia apare ca un element de excepționalitate, este papionul de circumstanță așezat la ținuta impusă a contextului. În rest? Șomează. Lucrează, de fapt, tot timpul o face, doar că în antiteza știrilor din presă. Indiferentă la ”știrea zilei”, poezia o folosește în scopuri proprii, anistorice. Ia banalul și-l filtrează până ce nu mai rămâne din el decât esențialul.

Doar că esențialul este cel mai adesea (poate chiar invariabil!) indescriptibil. Exact lucrul de care nu se teme poezia. Și poeții. Și anume să prezinte lucrurile banale în dimensiunea lor intimă, secretă, universală. Și nu există motiv mai bun decât acesta pentru a vedea nebunie în sens. Într-o epocă a vitezei și a epifenomenelor lui ACUM, poetul îndrăznește să mintă. Aparent se conformează, căci folosește cuvinte puține, dar spune mult prea multe în contextul în care toată lumea ar prefera doar confirmări.

Așadar, vineri, 18 octombrie, de la ora 19:00, la MARe se deschide grădina cu p…oezie. Și o face cu Ștefan Manasia și Radu Vancu.

Ștefan Manasia (n. 1977, Pitești) a absolvit Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj. Redactor al revistei „Tribuna”, a fondat în 2008 la Cluj clubul de lectură „Nepotu’ lui Thoreau” (alături de Szántai János și François Bréda). A publicat volumele de poezie: „Amazon și alte poeme” (2003, 2005), „când TU vii. Etica grunge” (samizdat, 2006), „Cartea micilor invazii” (2008), „Motocicleta de lemn” (2011), „Bonobo sau cucerirea spațiului” (2013), „Cerul senin” (2015) şi „Gustul cireşelor” (2017), precum și volumul de eseuri şi cronici literare „Stabilizator de aromă” (2016).

Radu Vancu (n. 1978, Sibiu) este conferențiar la Facultatea de Litere a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, redactor-șef al revistei „Transilvania” și membru, încă de la fondare, în redacția „Poesis internațional”. A publicat volumele de poezie: „Epistole pentru Camelia” (2002), „Biographia litteraria” (2006), „Monstrul fericit” (2009), „Sebastian în vis” (2010), „Amintiri pentru tatăl meu” (2010), „Frânghia înflorită” (2012), „4 A.M. Cantosuri domestice” (2015) și antologia „Cantosuri domestice” (2016). Are în pregătire un nou volum, „Limba în flăcări”. De asemenea, este autorul a șase volume de eseuri și publicistică (printre care „Mircea Ivănescu: Poezia discreției absolute”, 2007, 2015; „Eminescu: trei eseuri”, 2011; „Elegie pentru uman”, 2016), a două povestiri („Shilluk. Scrisoare despre Franz Binder”, 2013 și „Regele Piticuț”, 2017), al unui jurnal, „Zodia Cancerului. Jurnal 2012-2015” (2017) și al romanului „Transparența” (2018).