Zalău: expoziției ,,Anonimii migrației” la Galeria de Artă ,,Ioan Sima” – 14 noiembrie 2019 / 15 ianuarie 2020

Joi 14 noiembrie 2019 la ora 18 la Galeria de Artă ,,Ioan Sima” va avea loc vernisajul expoziției ,,Anonimii migrației” care va putea fi vizitată până în 15 ianuarie 2020.

Parte a proiectului de intervenție culturală ”Anonimii migrației”, expoziția cu același titlu își propune să valorifice rezultatele etapei de documentare în trei comunități sălăjene (Carastelec, Marca și Hida) a poveștilor de viață privind experiența migrației transnaționale. Fiind un fenomen cu multiple implicații în viața comunităților, realizarea unei expoziții axate pe o astfel de tematică a constituit o provocare la nivel de conceptualizare, dificultatea majoră fiind legată de obișnuința muzeelor de a reprezenta diferite teme prin piese de patrimoniu deținute în colecții. Pornind de la o astfel de provocare, s-a cristalizat nevoia de a recurge la imagine și sunet ca suport expozițional, fotografia din timpul cercetării și fragmentele de interviuri realizate cu cei dispuși să ne spună poveștile lor dovedindu-se cele mai convingătoare modalități de a aduce în fața vizitatorilor această problematică.

Realizată de Vlad Petri, documentarea fotografică a temei proiectului ne-a permis o surprindere nu doar mai complexă ci, îndeosebi, mai sugestivă a diferitelor implicații conexe comportamentelor migraționale. Sigur, o primă focalizare a documentării foto presupunea implicit oamenii a căror poveste se regăsesc în interviurile realizate, nu doar pentru că ideea proiectului este aceea de a face vizibilă o categorie despre care se vorbește foarte puțin sau deloc, care nu există în statistici dar nici în politicile publice elaborate și promovate de la nivel guvernamental, ci și pentru că fotografia fețelor este cel mai bun instrument de dez-anonimizare. Astfel, poveștile celor cărora le pleacă, temporar sau definitiv, copiii, ale celor care au învățat să folosească telefonul, calculatorul și aplicații sofisticate pentru a știi zilnic câte ceva despre cei de ”acolo”, devin asumate, nu generale, pentru că ele ne sunt spuse de acei oameni pe care fotografia îi fixează în memorie. Mai mult, surprinși și în interacțiunile cu ceilalți, mai ales nepoți aflați în grijă, forța de sensibilizare a imaginii devine mult mai consistentă, permițându-ne o mai bună capacitare a atenției vizitatorului asupra temei proiectului. Apoi fotografia mai are și avantajul de a nu se limita la a surprinde doar subiectul, individul, ci și realitatea sa imediată, satul ca spațiu și topografie simbolică, tot acel mediu care îi este familiar, dar care suferă schimbări, reașezări tocmai prin plecările temporare sau definitive ale membrilor unei comunități. Astfel, expoziția include reprezentări vizuale nu doar axate pe fața umană, ci și pe geografia locului, pe acele elemente ale spațiului privat sau comunitar care ne pot face să înțelegem mai bine cine sunt cei care rămân acasă și de ce locurile sunt de fapt ”acasă”.

În ceea ce privește al doilea palier, cel al fragmentelor din interviurile realizate de echipa care a derulat cercetarea de teren, o primă dificultate a fost aceea a selecției acestora într-o manieră care să le facă coerente și inteligibile, dar să și oferă o imagine suficient de convingătoare asupra complexității fenomenului migrațional. Astfel, selecția a avut în vedere atât nevoia de a asigura un echilibru în ceea ce privește dimensiunea multietnică a cercetării, cât și o relativă încercare de a arăta toate ”fețele” acestui fenomen. Unul dintre marile neajunsuri ce apare frecvent în discuțiile cu vârstnicii este problema independenței financiare, respectiv frustrarea unei pensii insuficiente după o viață de muncă. Dincolo însă de dificultățile financiare, poate cel mai tulburător ni s-a părut sentimentul inutilității, mărturisit de unii dintre interlocutori, care îi face să se simtă periferizați, excluși din ecuația funcționalității sociale. Experiența de migrație sezonieră este însă una care, dimpotrivă, legitimează importanța vârstnicilor, determinând chiar o redistribuire a rolurilor în contextul căreia bunicii devin părinți pentru nepoți. Evident că lipsa părinților nu poate fi suplinită în mod real de către bunici, iar acest fapt este resimțit de toți membrii familiei, cei mai afectați dovedindu-se a fi copiii. Expoziția conține fragmente dintr-un interviu cu o familie de rromi în care bunica vorbește despre faptul că unul dintre nepoții aflați în grijă refuză realmente să vorbească la telefon cu mama plecată sezonier sau o face doar pentru a-i adresa reproșuri, situație care se ameliorează doar atunci când se apropie revenirea acesteia. Din majoritatea interviurilor, chiar dacă experiența de migrație este acceptată pe motivul ”binelui” copiilor transpare însă tristețea fragmentării familiei, a separării membrilor acesteia, ameliorată doar de revederile periodice, mai ales în contexte festive sau rituale. Și chiar dacă reîntoarcerea este dorită și sperată, oarecum iluzoriu, majoritatea vârstnicilor cu care am stat de vorbă consideră că situația economică a societății românești, dar și faptul că cei plecați deja de ceva vreme și-au făcut acolo ”un rost”, sunt aspecte care nu încurajează speranța revenirii definitive.

Oarecum în oglindă, aceeași problemă a veniturilor extrem de limitate, incapabile să acopere necesitățile unei familii, se regăsește și în motivația plecărilor, livrată de migranții pe care i-am abordat înainte de o altă secvență de plecare sau de cei care s-au întors, fără să-și definească un orizont temporar sau definitiv. Insuficiența veniturilor este coroborată cu lipsa de oportunități în zonele rurale, trimiterile interlocutorilor noștri fiind nu doar la cele de angajare, ci și la cele legate de accesul la servicii, în speță cele de sănătate și educație, inclusiv la nevoi precum dezvoltarea aptitudinilor copiilor sau forme de petrecere a timpului liber. Chiar dacă plecarea la muncă în străinătate este privită ca o șansă, în primul rând sub aspectul bunăstării materiale, interviurile vorbesc și despre dificultățile experiențelor migraționale, despre eforturi și sacrificii pe care cei plecați le fac în noile medii de rezidență. Un program de muncă foarte încărcat, plata diferențiată în raport cu autohtonii, izolare, tratamente discriminatorii, bariere lingvistice și dificultatea adaptării la modele culturale diferite sunt toate aspecte resimțite ca fiind extrem de frustrante, însă nu suficient cât să motiveze revenirea definitivă acasă. În unele situații alegerile pe care le implică experiența de migrație sunt dificile, iar unul dintre interviurile din expoziție vorbește despre cât de greu a fost pentru o mamă să aleagă revenirea în țară la momentul școlarizării copilului (la dorința acestuia), tatăl rămânând în Italia pentru a asigura venituri suficiente nevoilor și intențiilor de viitor ale familiei.

Avem convingerea că abordarea expozițională a fenomenul migrației transnaționale demonstrează preocuparea muzeului nostru de a fi racordat la nevoile și problemele societății actuale, de a nu rămâne ancorați într-o viziune paseistă, care să creeze impresia de spațiu vetust și plictisitor, rupt de frământările contemporane. Iar acest proiect a creat premisele pentru dezvoltări ulterioare ale temei, radiografiind complexitatea și multiplele aspecte ce trebuie avute în vedere în documentarea comportamentelor migraționale.