Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

București: Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește evenimentul ,,În lumea cuvintelor”, organizat de Editura Minela și Trupa de teatru Joc

16 noiembrie, 2019

Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește evenimentul ,,În lumea cuvintelor”, organizat de Editura Minela și Trupa de teatru Joc, sâmbătă, 16 noiembrie, ora 13.00. Este vorba despre prezentarea cărților „Domnul Murdărel”, autor Eva Anastasia Maria Curea din Cugir (10 ani), „Joint, rațiune și putere”, autor Claudia Minela. Prezintă Carmen Popescu. Trupa de teatru Joc va susține un spectacol literar-artistic.

Eva Curea este unul dintre puținii copii care nu au cunoscut lumea urâtă aflată dincolo de povești pentru că este înconjurată de oameni frumoși – părinții care o iubesc și o susțin, dascălii care o îndrumă pe calea luminii, prietenii mici și mari care intră în jocul ei încurajând-o în toate demersurile sale. Cum să nu te bucuri alături de ea, când observi că un biet cățel abandonat își găsește stăpânul pe care-l merită? Ce poate simți un adult când o fetiță, afectată de situația cățelului Tom, rostește fără reținere: „Ce bine ar fi dacă preşedintele ţării ar lua câinii abandonați să-i ajute!” Sinceritatea și imprevizibilul, asociate cu înțelepciunea și judecata copiilor, duc la o serie de întrebări pe care am putea să ni le punem atunci când greșim.

Chiar dacă de multe ori avem impresia că micuții noștri nu sunt atenți la ce se întâmplă și la ce se vorbește în jurul lor, ne înșelăm. Ei știu tot. Așa cum Eva, la doar 8 ani, a inserat în povestirile ei probleme din viața reală – abandonul
necuvântătoarelor, indiferența edililor, lăcomia, altruismul, răutatea, prietenia, lupta binelui împotriva răului, violența, prietenia – asemenea ei, toți copiii sunt conștienți de calitățile și defectele lumii în care trăiesc. Este lăudabil că Eva Curea a ales să-și exprime în scris nemulțumirea față de unele nedreptăți observate sau bucuria în fața reușitelor personajelor sale. Rămâne ca cititorii să descopere singuri poveștile minunate ale Evei.

Scriitoarea Claudia Minela surprinde în paginile romanului său, „Joint, rațiune și putere”, teme care pot fi dezvoltate în diferite construcții scriitoricești: copilăria, proiecția eșecului prematur; identitatea, o coordonată pe care se cațără neacceptările; minoritățile, logica unui compromis; misionarismul, prevenția unui absenteism, familia, chintesența unei împliniri totale. Relatările despre activități și personaje sunt prezentate cu lux de amănunte de autoarea romanului. Viața socială a acestora ascunde lucruri firești, întâlnite la tot pasul în jurul nostru, neîmpliniri, pierderi de ființe dragi, neacceptări.

„Jucători pe aceeași scenă: Elia, Mihnea, Ics, Ana, Nina, Alice au vieți asemănătoare. Sunt oglinzi unii pentru alții, își doresc o stabilitate a trăirilor, o familie normală și multă iubire. Sunt în același carusel al dezamăgirilor, mai mult sau mai puțin exprimate. Vizualul și auditivul își îmbină în cadre ample vigoarea, iar intimitatea își leagă cordonul ombilical la gât ca să sugrume necesitatea ieșirii din sine prin joint, rațiune și putere”, afirmă despre cartea Claudiei Minela scriitoarea Carmen Popescu.

Intrarea este liberă.
Vă așteptăm cu drag!

Details

Date:
16 noiembrie, 2019
Event Categories:
, ,

Organizer

Muzeul Național al Literaturii Române – București
View Organizer Website

Venue

Muzeul Național al Literaturii Române, (MNLR) – str. Nicolae Crețulescu 8
Nicolae Crețulescu 8
București, București Romania
+ Google Map