- This event has passed.
Cluj-Napoca: Polifonii pe luciu de oglindă, eveniment cultural caritabi, la Muzeul de Artă
29 noiembrie, 2019
Polifonii pe luciu de oglindă
29 noiembrie 2019, ora 18
Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţie publică de interes judeţean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, organizează, în data de 29 noiembrie 2019, un eveniment cultural caritabil în beneficiul Centrului de îngrijiri paliative „Sf. Nectarie” din Cluj-Napoca.
Aflând de unele nevoi materiale ale Centrului „Sf. Nectarie” – desfășurarea activității acestuia fiind asigurată din donații și voluntariat – 45 de poeți, în marea lor majoritate consacrați, dar și dintre cei aflați mai la începuturile chemării, și-au reunit versurile pentru organizarea unui eveniment caritabil prin care să se acopere, măcar parțial, cele necesare strădaniei zilnice în îngrijirea paliativă. Astfel, s-a născut volumul de poezii „Polifonii pe luciu de oglindă”, coordonat de Remus Octavian Câmpean (ROC) și prefațat de Vianu Mureșan, apărut la Editura Școala Ardeleană, ilustrat cu picturi ale artistului Marius Valentin Moșuțan, care se va lansa în cadrul acestui eveniment.
Seara de 29 noiembrie 2019 va fi una specială. Poetică și muzicală. Evenimentul va debuta la ora 18 cu recitalul de poezie susținut de doamna Elena Ivanca, actriță a Teatrului Național din Cluj-Napoca. Va urma lansarea antologiei „Polifonii pe luciu de oglindă” cu prezentări ale managerului Muzeului de Artă Cluj-Napoca, domnul Lucian Nastasă-Kovács, a directorului Editurii Școala Ardeleană, domnul Vasile G. Dâncu, a poetului și jazzologului Virgil Mihaiu și a coordonatorului volumului, Remus Octavian Câmpean. Serata se va încheia cu microrecitalul de pian al tinerei pianiste Arca Maria Rus, elevă a Liceului de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca.
Volumul „Polifonii pe luciu de oglindă” va fi disponibil gratuit în seara evenimentului, cu recomandarea unei donații oferite Centrului de îngrijiri paliative „Sf. Nectarie”.
Vă invităm, așadar, pe 29 noiembrie 2019, ora 18, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, sala Tonitza, să luați parte la acest eveniment special și la lansarea volumului de poezii „Polifonii pe luciu de oglindă”.
Un proiect susținut de Banca Transilvania.