București: Evocare Nicolae Labiș la Muzeul Naţional al Literaturii Române

Marți, 3 decembrie 2019, de la ora 17.00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, Sala Perpessicius, Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la un eveniment aparte dedicat memoriei poetului Nicolae Labiş, de la a cărui naștere se împlinesc 84 de ani la 2 decembrie.

Participă Maria Margareta Labiș, Teodora Labiș Crețu, actorul Vlad Rădescu, profesorul Costel Chiteș, interpreta de muzică veche Doina Lavric Parghel și studentele la Actorie – Universitatea Hyperion Andreea Ionela Buzatu, Alexandra Zamfirescu, Maria Magdalena Pisaltu și Gianina Crivăț.

Satul Poiana Mărului, comuna Mălini, care în prezent aparţine judeţului Suceava, și-a lăsat amprenta în sufletul lui Nicolae Labiș, dar și reciproca este valabilă. Străbunica sa, Zamfira Blendea (bunica mamei sale, Ana-Profira), era înrudită cu Ştefan a Petrei Ciubotariul, tatăl lui Ion Creangă. Eugen Labiş, tatăl poetului, era fiu de brigadier silvic – ceea ce explică preocuparea pentru vânătoare – şi a fost învăţător. În timpul celui de-al doilea război mondial s-au refugiat în comuna Mihăileşti, lângă Câmpulung Muscel. În 1945, întreaga familie a revenit la Mălini, ridicând o locuinţă nouă, astăzi Casa Memorială „Nicolae Labiş”.

Tânărul Labiş a urmat cursurile Liceului „Nicolae Gane” din Fălticeni, continuate la şcoala medie „Mihail Sadoveanu” din Iaşi. A debutat cu poezia „Fii dârz şi luptă, Nicolae!” în revista Iaşiul nou. În septembrie 1952, în urma unui examen de admitere, Nicolae Labiş este admis la „Şcoala de literatură”. Probabil, nu s-a gândit că prin Bucureşti trec tramvaie care deraiează destine şi rămân în Istoria Literaturii. Prezenţa unui poet de talentul lui Labiş, crescut la şcoala convingerilor comuniste, a fost o binefacere pentru regim, ca atare, a fost omagiat cum se cuvine de critica literară. I-a fost recunoscută valoarea, deşi Labiş nu a scris nici o poezie cu dedicaţie către Lenin sau Stalin. În 1953, i s-au imputat „abateri de la morala şi disciplina şcolii”, pentru că lectura cărţi „retrograde”, sancţionate de autorităţi. Labiş era incontestabil liderul generaţiei sale.

„Labiş avea conştiinţa propriei valori într-un grad atât de înalt, încât îşi ştia locul şi greutatea în cultura timpului şi îşi dispreţuia prea mult, virtual, virtualii judecători, spre a crede în posibilitatea de a se lăsa învins de imundele lor viclenii. Avea conştiinţa luptătorului înzestrat şi loial, pentru care nu exista la capătul drumului decât biruinţa,” scria Gheorghe Tomozei în „… Urmele poetului Labiş”, Ed. Sport-Turism, 1985.

A biruit, desigur, dar birul a fost însăşi viaţa sa. Aşa i-a fost scris, ca viaţa să-i semene cu poezia. Năvalnică, cumplită, intensă.

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.
Vă așteptăm cu drag!