Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Alba Iulia: Exponatul lunii februarie la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia: „Peisaj de ” munte pe Valea Prahovei” de Sava Henția

1 februarie, 2020 - 29 februarie, 2020

Sâmbătă, 1 februarie 2020, ora 11, la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia va fi vernisat exponatul lunii februarie: Peisaj de munte pe Valea Prahovei.

Tabloul expus face parte din peisagistica lui Sava Henția și se află printre cele mai noi achiziții ale Muzeului Național al Unirii.

Pictorul realist și graficianul Sava Henția (1848-1904) a fost activ în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. De origine ardeleană (născut în Sebeșel, Săsciori, jud. Alba), Henția a studiat și s-a format ca pictor la București (sub îndrumarea lui Gheorghe Tattarescu și Theodor Aman) și la Paris, unde a studiat cu Alexandre Cabanel. A pictat tablouri cu teme de război (inspirat fiind de Războiul din 1877-1878, la care a participat), teme istorice și mitologice, dar și cu tematică socială; portretistică și peisagistică, pictură murală, naturi moarte.

Exponatul va fi prezentat de Ioana Ursu, muzeograf în cadrul secției „Istorie”.

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba și Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia.

Detalii

Începe:
1 februarie, 2020
Se termină:
29 februarie, 2020
Categorii Eveniment:
,

Organizator

Muzeul Național al Unirii Alba Iulia
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Național al Unirii Alba Iulia
Str. Mihai Viteazul, Nr. 12-14
Alba Iulia, Alba 510010 Romania
+ Hartă Google
Telefon
0258 813 300
Vezi site-ul web Loc de desfășurare