- This event has passed.
Se lansează platforma de înscriere a entităților / persoanelor care activează în domeniul cultural și care fac parte din următoarele categorii: organizații neguvernamentale și lucrători (persoane fizice) din domeniul cultural
10 mai, 2020 - 16 mai, 2020
Așa cum am anunțat deja, a venit momentul să lansăm platforma de înscriere a entităților / persoanelor care activează în domeniul cultural și care fac parte din următoarele categorii: organizații neguvernamentale și lucrători (persoane fizice) din domeniul cultural: https://www.culturadata.ro/registrul-sectorului-cultural/
Inițiativa „Registrul Sectorului Cultural Independent” are ca obiectiv determinarea statistică a acestui sector, iar noi am preluat sarcina de a inventaria sectorul cultural independent pe baza surselor de date existente, pe care le-am inclus în planul de colectare a datelor.
De asemenea, orice contribuții ale sectorului cultural sunt binevenite și suntem gata să colaborăm pentru includerea de date colectate parțial de alte organisme. Așteptăm notificări legate de acest subiect la adresa office@culturadata.ro.
Pe lângă formularul de înscriere în registru, lansăm, cu această ocazie, și un chestionar dedicat impactului crizei provocate de pandemia Covid-19 asupra sectorului cultural independent ce poate fi completat pe platforma de colectare de date a institutului: https://colectareculturadata.ro.