Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

București: Invităm copiii de 6-9 ani la o serie de ateliere mai puțin obișnuite, de “îmblânzit lighioane”, la Muzeul Nicolae Minovici.

4 octombrie, 2020

Invităm copiii de 6-9 ani la o serie de ateliere mai puțin obișnuite, de “îmblânzit lighioane”, la Muzeul Nicolae Minovici.
“Lighioanele” se găsesc în Lada Sfintei Vineri, o instalație interactivă creată de Asociația Da`DeCe în colaborare cu Muzeul Municipiului București, în cadrul proiectului ”Afară/ Înăuntru”, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, prin care ne propunem să aducem patrimoniul muzeului mai aproape de micii vizitatori ai acestuia.
Proiectul acesta continuă demersuri începute de Asociația Da`DeCe în urmă cu doi ani de deschidere a muzeelor către familii și copii – ca vizitatori independenți. Proiectul vizează în special patrimoniul etnografic, avându-se în vedere înțelegerea de către copiii din mediul urban a specificului patrimoniului cultural rural prin utilizarea unor instalații interactive realizate în cadrul proiectului.
Lada fermecată pe care urmează să o exploreze copiii este asemenea celei pe care o avea Sfânta Vineri în basmele de demult. Aceasta conține câteva animale care trebuie îmblânzite, nu prin hărnicie, ci prin 5 jocuri și 5 povești fermecătoare.
Vom începe atelierul cu o scurtă vizită în muzeu pentru a afla mai multe despre datinile și credințele populare care ne-au inspirat în crearea Lăzii Sfintei Vineri, despre viața la țară, despre simboluri și tradiții astăzi uitate.
Atelierele au loc sâmbătă, 27 septembrie 2020, între orele 10.30 – 11.30, respectiv 13.00 – 14.00 și duminică, 4 octombrie, între orele 10.30 – 11.30, respectiv 13.00 – 14.00.
Participarea la ateliere este gratuită.
Categoria de vârstă: 6-9 ani.
Pentru înscrieri și detalii, părinții sunt rugați să trimită un e-mail la adresa educatie@muzeulbucurestiului.ro.
Înscrierile se fac de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 – 15.00, în limita locurilor disponibile (maximum 6 copii la un atelier) și respectând reguli sanitare speciale (detalii aici – http://muzeulbucurestiului.ro/redeschiderea-muzeului-municipiului-bucuresti/).
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Details

Date:
4 octombrie, 2020
Event Category:

Organizer

Muzeul Municipiului București
View Organizer Website

Venue

Muzeul dr. Nicolae Minovici – Muzeul Municipiului București
Str. Dr. Nicolae Minovici nr.1
București, București 013712 Romania
+ Google Map