Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Goleşti: expoziţia temporară Monumente de arhitectură populară păstrate in situ, pe Văile Argeşelului şi Vâlsanului

16 septembrie, 2011

Consiliul Judeţean Argeş şi Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii-Goleşti vernisează, vineri, 16 septembrie 2011, în conacul Goleştilor, la orele 1100, expoziţia temporară Monumente de arhitectură populară păstrate in situ, pe Văile Argeşelului şi Vâlsanului.

Evenimentul se înscrie în programul internaţional Zilele Europene ale Patrimoniului, organizat la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene. Din 1992, şi în România, Zilele Europene ale Patrimoniului oferă participanţilor posibilitatea să descopere nu numai monumente istorice protejate, cât şi situri sau zone mai puţin cunoscute care, în mod obişnuit, nu sunt accesibile publicului larg.

În perioada 2010-2011, specialişti ai Muzeului Goleşti şi ai Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional – Argeş au cercetat zonele Văilor Vâlsan şi Argeşel, unde au fost identificate aproximativ 200 de construcţii tradiţionale de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, monumente care vor face obiectul unor repertorii de arhitectură ţărănească ce urmează a fi publicate până la sfârşitul anului.

Dintre acestea, au fost selectate 41 de imagini – panouri fotografice, reprezentative pentru zonele cercetate.

Publicul iubitor al culturii tradiţionale este invitat să viziteze expoziţia, care va fi deschisă până în 15 noiembrie 2011.

Director general,

Dr. Filofteia Pally

Detalii

Dată:
16 septembrie, 2011
Categorie Eveniment:
Etichete Eveniment:
,

Organizator

Muzeul Viticulturii și Pomiculturii – Golești
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Viticulturii și Pomiculturii – Golești
Str. Banu Radu Golescu, Golești
Ștefănești, Argeș 117717 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare