Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Iași: Obiectul lunii decembrie la Muzeului „Ion Creangă” (Bojdeuca)

1 decembrie, 2019 - 31 decembrie, 2019

Obiectul lunii decembrie la Muzeul Național al Literaturii Române Iași este Lampa Junimii, aflată în patrimoniul Muzeului „Ion Creangă” (Bojdeuca). Lampa i-a fost dăruită lui Mihai Eminescu de către Vasile Pogor, amfitrionul ședințelor „Junimii”, iar poetul a luat-o cu el la Bojdeucă. Perioada de vizitare este 1-31 decembrie 2019.

În august 1874, Mihai Eminescu venea la Iași, numit director al Bibliotecii Centrale de Titu Maiorescu.

Terminase Școala militară și fratele său Matei, cu care Eminescu va locui o vreme. Dar la Iași îl aștepta acum generoasa propunere a lui Vasile Pogor de a trece iarna în una din casele sale primite ca moștenire. „Bine ai venit la Eși, domnule Eminescu!”, îi urează el călătorului proaspăt descins din acceleratul care venea de la Paris și trecea prin Berlin, Viena, Lemberg, Suceava, Pașcani, până la Iași.

Eminescu nu putea refuza o ofertă atât de tentantă, cu atât mai mult cu cât casele cu pricina se aflau în preajma casei familiei Micle, așa cum precizează Vasile Panopol, fiul natural al lui Vasile Pogor, în cartea sa, apărută postum, „Pe ulițele Iașului”: „Tot acolo, în niște încăperi mai retrase, a fost găzduit de Pogor marele nostru Eminescu, care s-a aflat atunci câtăva vreme în vecinătatea locuinței Veronicăi Micle.”

S-a potrivit de minune propunerea lui Pogor cu ceea ce își dorea poetul, care consemnează episodul: „Sunt fericit că mi-am ales un loc potrivit cu firea mea singuratică și dornică de cercetări. Ferit de grija zilei de mîine, mă voi cufunda ca un budist în trecut, mai ales în trecutul nostru atît de măreț, în fapte și oameni.

Voi fi obligat moralmente d-lui Pogor, care m-a găzduit și mi-a găsit acest culcuș demn pentru iernile noastre friguroase. Înțeleg prin ierni schimbarea răutăcioasă a oamenilor noștri, care caută să lovească chiar și în cei care nu se pot apăra. Cunosc năravurile politice de la noi, de aceea mă îngrijesc, cu toate că trebuie să mă bucur de norocul ce-a dat peste mine!”

Iarna nu l-a mai prins pe Mihai Eminescu în casa lui Pogor. Prin octombrie s-a mutat în clădirile din curtea Bisericii Trei Ierarhi. De ce? Nimeni nu ne spune. Dar de la Pogor, Mihai Eminescu nu a plecat cu mâna goală. A luat cu el Lampa Junimii dăruită de acesta, care i-a vegheat nopțile petrecute la bojdeuca fratelui Ionică și la lumina căreia a cules din tainițele călimării slovele pentru poeziile scrise aici.

A mai stat în Iași și prin cămările de la Trei Ierarhi unde avusese și biroul său de revizor școlar, la casele lui „Madame Alexandre” sau pe la hanul lui Petre Bacalu ori la Hotel România, dar pașii se îndreptau parcă singuri, mereu, spre căsuța cu cerdac din Valea Plângerei – cum o botezase Ion Creangă.

A revenit în 1883, mai apăsat de griji și suferințe, la inaugurarea statuii lui Ștefan cel Mare și Sfânt, dar nu s-a dus să citească Doina. Se gândea să nu strice sărbătoarea Voievodului, cum însuși mărturisea apropiaților, dar și mâhnit că sărbătoarea fusese confiscată de mai marii vremii. În noaptea petrecută la Bojdeucă, Lampa Junimii i-a luminat ultima dată chipul în odaia de curat unde dormea. A rămas cu fratele Ionică luminându-i și lui, poate, slovele la ceas de trudă, dar cu siguranță amintindu-i de ceasurile petrecute cu bădia Mihai, vegheați de liniștea ocrotitoare din jurul Bojdeucii.

Detalii

Începe:
1 decembrie, 2019
Se termină:
31 decembrie, 2019
Categorii Eveniment:
,

Organizator

Muzeul Național al Literaturii Române – Iași
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare