
- Acest eveniment a trecut.
Școala de Vară ARCHÉ, la Castel în Gornești.
2 septembrie, 2019 - 8 septembrie, 2019

Vino alături de noi pe Domeniul Teleki din Gornești pentru ca împreună să descoperim cât mai multe despre cel mai impunător castel baroc din Transilvania!
7 zile | un castel | un workshop pluridisciplinar | activități practice | o experiență de neuitat
Dacă iubești patrimoniul cultural și vrei să închei vara distrandu-te și învățând din activități practice ca voluntar la castel, participă gratuit, în perioada 02-08 septembrie 2019, la Școala de Vară ARCHÉ, La Castel în Gornești.
Asociația ARCHÉ și Asociația Castel Teleki (Gernyeszegi Teleki Kastély egyesület) te invită să te alături studenților și tinerilor specialiști care au contribuit începând cu anul 2016 la documentarea domeniului familiei Teleki. La final vom oferi diplomă de participare, adeverință de voluntariat sau practică și o scrisoare de recomandare.
Te recunoști în aceste descrieri?
● eşti pasionat de clădiri și situri istorice
● îţi doreşti să ajuţi la salvarea patrimoniului cultural din România
● crezi că lucrurile se schimbă în bine odată cu implicarea fiecăruia
● vrei să petreci 7 zile la un castel din Transilvania
… atunci vino și tu La Castel în Gornești
împreună putem descoperi secretele monumentului istoric!
… Când?
02 – 08 septembrie 2019
… Ce este „Școala de Vară ARCHÉ?
Este un workshop pluridisciplinar, ce are ca scop crearea unei documentații solide, care să stea la baza unui proiect de restaurare și a unui plan integrat de management al Castelului Teleki.
Anul acesta, alături de tine, ne propunem să descoperim, prin studii și activități practice, mai multe despre cetatea medievală ce a precedat actualul castel baroc, să aprofundăm aspectele tehnice ale actualei clădiri precum și să documentăm grădina istorică și să învățăm mai multe despre întreținerea arborilor.
… Care sunt atelierele ce vor avea loc La Castel în Gornești?
⏳ Atelier de arheologie – împreună cu Soós Zoltán și echipa Muzeului Județean Mureș vei cerceta turnul de sud-est al fostei cetăți medievale. Li se va alătura și echipa Pixels for Heritage cu care vei avea ocazia să relevezi prin tehnici de fotografie paramentul complex al subsolului istoric.
🛠 Atelier dedicat expertizei tehnice – alături de Dorottya Makay, Livia Bucșa și echipele lor de ingineri și bio-chimiști vei putea învăța despre tipurile de degradări ale zidăriei și șarpantelor iar Klaus Birthler te va ghida în realizarea unei documentații ce va fi utilizată la obținerea avizului pentru repararea bolții subsolului de est.
🌿 Atelier de peisaj – împreună cu Diana și Mihai Culescu vei întocmi registrul verde al parcului, utilizând o aplicație de specialitate, iar alături de Alexandru Purcaru vei învăța cum să întreții arborii istorici ce îmbogățesc domeniul.
… Ce vei învăţa?
Îți propunem un exercițiu realist, ancorat în contextul naţional și internaţional al protejării, conservării și reabilitării patrimoniului cultural construit prin care, sub îndrumarea unor experţi de renume să aprofundezi procesul complex și multidisciplinar al reabilitării clădirilor monument istoric.
… Cum te înscrii?
Tot ce trebuie să faci este să ne transmiți dorința ta de a participa completând formularul acesta: https://forms.gle/HM9NKyq4Cy1PWV997
până la data de 31 august 2019, revenim cu un telefon pentru a îți da mai multe detalii, iar pe 2 septembrie te așteptăm la Gornești
… Contact
Pentru mai multe detalii nu ezita să ne scrii pe adresa de mail contact@arche.ro sau să ne suni la telefon 0765402557.
… Gratuit?
În proporție de 90%! Noi acoperim cheltuielile de cazare și masă, tu trebuie doar să ajungi la Gornești, localitate așezată pe DN 15, între Târgul Mureș și Regin.
***
Proiectul „La Castel în Gornești” este înscris în programul multianual „Școala de Vară ARCHÉ”, fiind derulat de Asociaţia ARCHÉ și Asociația Castel Teleki, în parteneriat cu: Institutul Național al Patrimoniului, Muzeul Judetean Mures / Maros Megyei Múzeum; AsoP, Filiala Teritorială București – Ilfov, S.C. IROD-M S.R.L., S.C BioharcomS.R.L și Unda Verde.
Proiectul este co-finanțat din timbrul arhitecturii prin Ordinul Arhitecților din România și de Prince’s Foundation.
Detalii
Organizator
- Asociația ARCHÉ
Loc de desfășurare
- Castelul Teleki din Gornești
- Gornești Mureș Romania + Hartă Google