- This event has passed.
Șezătoare la Turda
18 mai, 2019
Muzeul Etnografic al Transilvaniei Cluj-Napoca, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, împreună cu Asociația Zestrea și Muzeul de Istorie Turda vă invită sâmbătă, 18 mai 2019, de Noaptea Muzeelor, la atelierul deja cunoscut Șezătoare la muzeu.
Această ediție a Șezătorii la muzeu nu se va desfășura în incinta Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, ci într-o altă locație, la Muzeul de Istorie din Turda.
Organizatorii evenimentului vă invită să descoperiți modele și materiale tradiționale, cusute în diverse tehnici, la decorarea cămășilor tradiționale. Acest atelier se adresează atât adulților novici, cât și celor inițiați în arta cusutului.
Evenimentul va începe la ora 18, iar cei interesați sunt așteptați pe str. B. P. Hasdeu nr. 2, Turda, jud. Cluj.
Pentru detalii: dr. Laura Troșan (Muzeul Etnografic al Transilvaniei – 0744246180) și Sebastian Paic (Asociația Zestrea – 0740316987).
Vă așteptăm cu drag!