Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

2.1 Expoziție Viorica Ciucanu la Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” Piatra-Neamț

1 septembrie, 2023 - 15 septembrie, 2023

Galeriile de Artă Lascăr Vorel din Piatra Neamț invită publicul larg la noua expoziție găzduită pe simezele galeriei nemțene, semnată de data aceasta de către artista Viorica Ciucanu, și care se intitulează „2.1”, putând fi vizitată în perioada 1 – 15 septembrie. Este o expoziție de pictură și instalație participativă de mari dimensiuni, concepută în jurul unei selecții de lucrări din vastul concept “Complexitatea umană”. Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 1 septembrie 2023, la ora 17:00.

Câteva detalii cu privire la conceptul expozițional dar și maniera în care a fost gândită această expunere, găsiți în rândurile ce urmează, un mic text de prezentare, realizat de curatorul acestei expoziții, Ana-Maria Ilie:

“Cifra care dă numele acestei expoziții poate fi privită într-o notă ludică – atât ca “2.1”, sugerând o interacțiune a două drumuri, cel al artistului și cel al vizitatorului în spațiul galeriei, dar și ca cifra „21”, reprezentând numărul de expoziții personale ale artistei realizate până în prezent. Viorica Ciucanu creează prin instalația propusă un câmp de idei întrepătrunse de mișcare, culoare completată de lumină-un repertoriu de stări și senzații. Jocurile cromatice intense, specifice expresionismului abstract, cu care artista se identifică, capătă și mai mult sens alături de poezia motrică, pe care o conturează vizitatorul prin proiecția sa, în etapa inițială a expoziției.

Instalația de oglinzi surprinde în timp real – aici și acum – vizitatorul în ipostaze dominate de reflexii proprii. Viorica Ciucanu se află de această dată în ipostaza arbitrară de a observa jocul interacțiunii privitor – artă, jocul care pune în același cadru doi actanți cu aceeași importanță. Vizitatorul va fi văzut și se va vedea. El atinge în acest fel ipostazele esențiale: vizitator, operă și artist. Rolurile sale se succed și se surprind pe suprafața lucioasă. Intercalarea, suprapunerea și interpunerea oglinzilor și a lucrărilor relevă lumea interioară a artistei și reflectă lumea exterioară în care aceste elemente se conectează sau se deconectează în funcție de poziționarea privitorului față de ele.

Narațiuni individuale, lucrările Vioricăi Ciucanu pot fi privite din prisma unui amalgam de întrebări, care își amprentează posibilitățile de răspuns în tușe cromatice bogate și intense, în nuanțe tari, viscerale. Teme încifrate, abstractizate, îndeamnă vizitatorul să se apropie, luându-și timpul și spațiul necesare pentru contemplare și percepție. Printre acestea, regăsim tema sufletului, astfel: conform unor studii recente a reieșit că sufletul ar avea o greutate de 21 de grame, iar Platon a trasat idei conform cărora sufletul este considerat o oglindă. Oglinda reflectă adevărul, sinceritatea, inima și conștiința, fiind simbolul înțelepciunii și al cunoașterii. Expoziția poate fi privită din unghiuri diferite, fiind deopotrivă un context performativ și un pretext artistic, care îndeamnă la cunoașterea de sine.

Cu douăzeci de expoziții personale, din 2010 până în prezent, în galerii pe plan național (Piatra Neamț, Iași, București, Timișoara) și internațional (Ottawa – Canada), cât și peste o sută de expoziții de grup, prezentă în tabere de creație din Bulgaria (Balcic), Italia (Perugia, Siena, Asissi, Arezzo, Florența, Sardinia) și Turcia (Kusadasi), dar și în unsprezece bienale din România și Italia, Viorica Ciucanu poate fi considerată un artist de referință în peisajul artei contemporane românești.”

Curator: Ana-Maria Ilie

Invitat: Criticul Emil Nicolae

Scurtă biografie:

Viorica Ciucanu s-a născut în satul Potoci, la poalele muntelui Ceahlău, jud. Neamț, în data de 27 septembrie 1961. Deși a avut un alt domeniu de studiu și activitate, după 40 de ani a fost marcată tot mai mult de dorința de a picta, astfel că se înscrie la Școala Populară de Arte din Piatra Neamț, la clasa pictorului Arcadie Răileanu. Este, de asemenea, absolventă de pictură a Facultății de Arte Plastice și Design, din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Alegerea târzie a studiului în artele plastice nu a împiedicat-o să aibă o activitate expozițională intensă, ci din contra, artista s-a remarcat prin numeroase expoziții personale și participări în tabere de creație, expoziții colective, bienale. De fiecare dată, expozițiile sale sunt marcate de un anumit concept artistic, ajungând și la expoziții de tip instalație, iar lucrările sale în stil abstract ascund idei profunde.

Details

Start:
1 septembrie, 2023
End:
15 septembrie, 2023
Event Category:
Website:
https://cmnn.ro/expozitie/viorica_ciucanu_2-1/

Organizer

Complexul Muzeal Național Neamț

Venue

Galeriile de Artă Lascăr Vorel Piatra Neamț
Piața Ștefan cel Mare, 15
Piatra Neamț, Neamț 610101 Romania
+ Google Map