Aiud: exponatul lunii octombrie 2022 la Muzeul de Științele Naturii – GÂSCA CU GÂT ROȘU (Branta ruficollis)

Gâsca cu gât roșu este cea mai mică dintre speciile de gâște europene și are un penaj elegant, negru combinat cu roșu-ruginiu, subliniat de dungi albe.

Este o specie caracteristică zonelor de tundră din Siberia arctică, unde cuibărește în colonii mici, situate pe malurile râurilor, uneori în apropierea cuiburilor de șoim călător sau ale bufniței zăpezilor, pentru a beneficia de protecția acestor specii împotriva prădătorilor tereștri.

Iernează în nord-vestul Mării Negre, în România, Bulgaria și Ucraina, ajungând ocazional și spre sud, până în Grecia. Distanța parcursă între zonele de cuibărit și cartierele de iernare depășește 4.000 km.

Cea mai mare parte a populației mondiale este prezentă în timpul iernii în România și Bulgaria. În iernile mai blânde, rămân în număr mai mare în Ucraina, iar in cele mai aspre coboară spre sud, până în Grecia. În România este întâlnită în zonele joase, în special în Bărăgan și Dobrogea, în apropierea lacurilor mari (pe care le folosește pentru înnoptare).

Dieta în teritoriile de cuibărire este formată din specii vegetale aflate în tundra siberiană (iarbă, frunze sau semințe). În cartierele de iernare din sud-estul Europei se hrănește în timpul zilei pe culturile agricole, la început cu boabele de porumb care au rămas risipite după recoltare, iar mai apoi cu grâu de toamnă (uneori și cu rapiță).

Seara înnoptează pe lacuri, iar când acestea îngheață, se așază și pe mare.

Populația estimată a speciei în cartierele de iernare destul de fluctuantă. Față de anii 1990, estimările din anii 2000 au arătat un posibil declin accentuat. Totuși, se pare că în ultimii ani estimările au arătat o creștere ușoară a populației. Per general însă, populația globală este în declin. Specia este clasificată ca ”Vulnerabilă”.

În muzeul nostru poate fi observat un exemplar, în sala a III-a, alături de alte specii de păsări înotătoare.