- This event has passed.
Alba Iulia: expoziția Armata romană cuceritoarea Daciei. Organizare, echipamente, tehnici de luptă.
23 iunie, 2023 - 31 ianuarie, 2024
Expoziția Armata romană cuceritoarea Daciei. Organizare, echipamente, tehnici de luptă va putea fi văzută și în luna ianuarie în spațiile expoziționale ale Sălii Unirii din Alba Iulia.
///
Vineri, 23 iunie 2023, de la ora 17.00, în spațiile expoziționale de la Sala Unirii din Alba Iulia va fi vernisată expoziția, Armata romană cuceritoarea Daciei. Organizare, echipamente, tehnici de luptă.
Expoziție eveniment, care își propune să surprindă cât mai multe aspecte legate de armata romană din perioada războaielor daco-romane (101-106 d.Hr.). Astfel, alături de obiecte aflate în patrimoniul muzeului albaiulian, vor fi expuse și multe replici după echipamentele și armamentul legiunilor romane din acea perioadă. Dintre acestea amintim armamentul greu, precum berbecul roman, turnul de asalt sau cel de apărare, catapulta, scorpionul sau manubalista.
Pentru a înțelege mai bine viața cotidiană a militarilor din timpul campaniei, în spațiul expozițional au fost recreate diferite secvențe din interiorul unui castru roman, precum un interior de contubernium sau chiar o latrină romană.
Printre exponatele deosebite care pot fi văzute se numără și o reconstituire a armurii împăratului Marcus Ulpius Traianus, după o statuie a împăratului aflată în colecția Villa Borghese din Roma, având ca autor pe Paul Cheptea. De asemenea, în cadrul expoziției va rula un film documentar având ca temă tocmai organizarea și echipamentele de luptă ale armatei romane.
Expoziția va avea și un aspect interactiv, prin implicarea publicului în reconstituirea unor momente din activitățile cotidiene ale legionarilor, ca de pildă antrenamentul la stâlpul de instrucție, intitulat PALUS.
De precizat că vernisajul expoziției va fi animat prin prezența reenactorilor care dau viața legionarilor romani, cu această ocazie fiind prezenți reprezentanții a numai puțin de patru legiuni romane care au luptat în Dacia: Legiunea XIII Gemina, Legiunea V Macedonica, Legiunea VI Ferata și Legiunea IV Flavia Felix.
Curatorii expoziției sunt istoricul Liviu Zgârciu și restauratorii Alexandru Știrban și Dan Anghel, din cadrul muzeului albaiulian.
Expoziția este organizată de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia cu sprijinul Primăriei Comunei Dobrosloveni – județul Olt, Asociația Terra Dacica Aeterna – Cluj Napoca, Historia Renascita – Pitești și Veteres Milites – Sibiu, partener al evenimentului fiind Elit S.R.L.