- This event has passed.
Alexandria: exponatul lunii decembrie „Bancnota de 10 bani (1917)”
5 decembrie, 2017 - 31 decembrie, 2017
Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Teleorman, vă invită marţi, 5 decembrie a.c., ora 11.00, la deschiderea Exponatului Lunii Decembrie.
Pentru perioada 1 – 31 decembrie 2017, Muzeul Judeţean Teleorman propune publicului vizitator un obiect deosebit aflat în patrimoniul Muzeului Judeţean Teleorman. Este vorba de „Bancnota de 10 bani (1917)”.
Emisă la începutul anului 1917 de Ministerul de Finanţe al României, bancnota de 10 bani este cea mai mică bancnotă din lume ca mărime (potrivit World Records Academy – Cartea Recordurilor), măsurând 33 x 44 milimetri, totodată fiind și bancnota cu cea mai mică valoare emisă vreodată în România.
Bancnota a fost concepută de desenatorul Horațiu Sava Dimitriu şi a fost tiparită pe hârtie albă. Aceasta cuprinde pe avers, pe un fond brun-verde-galben, cu desen floral şi cercuri cu valoarea „10”, inscripția frontală „ROMANIA”, dedesupt „MINISTERUL FINANTELOR” și în părți: 1917. În câmp, în medalion rotund, se găseşte efigia Regelui Ferdinand I flancată de cifrul regal. Dedesubt, valoarea nominală „10 ׀ BANI”. În stânga și dreapta valorii,, funcțiile și semnăturile. Toate de culoare cenușiu-verde. În afara chenarului st. jos: H. SAVA DIMITRIU INV. Nu are serie, număr și nici filigran.
Pe revers, pe un fond de hașuri verticale de culoare brun-verde, apare inscripţionată frontal valoarea „ZECE BANI”, în câmp, stema țării, iar jos, textele: „penalității”, dispus pe opt rânduri, şi SERVICIUL GEOGRAFIC AL ARMATEI .
Bancnota de 10 bani din 1917 a înlocuit moneda de 10 bani care circulase anterior pe teritoriul României, începând cu anul 1867, bătută prin comandă în Anglia. Pe lângă bancnota de 10 bani Ministerul de Finanțe emitea în același timp și bancnotele de 25 și 50 de bani.
Înlocuirea monedei de 10 bani cu bancnota cu aceeași valoare s-a efectuat chiar la începutul anului 1917, când România nu mai deținea ca teritoriu decat Moldova, restul țării fiind ocupat de trupele germane și bulgare.
Înlocuirea din 1917 a monedelor cu bancnote este explicabilă pe de o parte prin faptul că nichelul (din care se băteau monedele după anul 1900) era un metal folosit și de industria armamentului, deci din lipsa materiei prime, iar pe de altă parte datorită nevoilor populației de monedă cu valoare mică.
Tot din cauza eforturilor de război se poate explica și dimensiunea mică a bancnotei, în modul acesta folosindu-se cerneală și hârtie puțină.
Cu o bancnotă de 10 bani, un român din 1917 putea cumpăra aproximativ un sfert de kg de pâine.