- This event has passed.
Alexandria: expoziţia Meniuri şi reţete de altădată.
6 iulie, 2012 - 17 august, 2012
La Muzeul Judeţean Teleorman s-a deschis vineri, 6 iulie 2012, ora 11.00, expoziţia Meniuri şi reţete de altădată.
Evenimentul este organizat de Biroul Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale şi Muzeul Judeţean Teleorman.
Concepută ca o tentativă de reconstituire a obiceiurilor culinare din spaţiul românesc de-a lungul timpului, expoziţia Meniuri şi reţete de altădată oferă publicului o imagine a bucătăriei autohtone care pendulează permanent între tradiţionalism regional şi tendinţa asimilării influenţelor moderne, manifestate atât sub forma denumirilor de produse culinare, cât şi a ingredientelor folosite.
Expoziţia reuneşte documente din diferite perioade istorice (cel mai vechi de la 1700, din vremea lui Constantin Brâncoveanu, cel mai nou din 1980 – este vorba despre reţeta de preparare a salamului “Glina”), fotografii şi reclame din presa vremii, provenite de fondurile şi colecţiile arhivistice aflate în depozitele Arhivelor Naţionale din Bucureşti şi structurilor sale subordonate din teritoriu, dintre care amintim : Cluj, Bistriţa, Iaşi, Tulcea şi Teleorman.
De asemenea, în expoziţie se regăsesc şi obiecte de porţelan, cristal, sticlă şi metal, necesare servirii mesei, băuturii, ceaiului şi a cafelei, obiecte aflate în patrimoniul Muzeului Judeţean Teleorman.
În epoca modernă, luatul mesei depăşeşte cadrul intim, familial, devenind un eveniment social, public. Expoziţia surprinde acest moment prezentând meniuri de restaurante şi hoteluri, meniuri regale şi de gală, dejunuri aristocratice.
Prezentarea tematică a reţetelor şi meniurilor este completată de informaţii privind băuturile adecvate sortimentelor culinare, prepararea şi servirea lor.
Descrierea dulciurilor rafinate şi savant denumite, cu un accent deosebit plasat pe produsele de ciocolată ale Casei Capşa, completează imaginea unei gastronomii româneşti care, ca orice gastronomie, exprimă raportul dintre cultură şi alimentaţie.
Expoziţia va rămâne deschisă publicului până la data de 17 august a.c.
Responsabil Relaţii Publice
Corina Iordan
pedagog muzeal