
- Acest eveniment a trecut.
Alexandria: prezentarea albumului istoric „Oraşul Zimnicea în 1000 de imagini şi documente”
1 iunie @ 19:05 EET
Muzeul Judeţean Teleorman organizează vineri, 20 iunie 2014, ora 11.00, prezentarea albumului istoric „Oraşul Zimnicea în 1000 de imagini şi documente”, autor Corneliu Beda.
Conceput ca un proiect mai amplu, intitulat „Teleormanul în 1000 de imagini” , din care a apărut deja, în anul 2010, volumul dedicat municipiului Alexandria, autorul ne supune atenţiei, de această dată, pe parcursul a peste 430 de pagini, oraşul Zimnicea.
Chiar dacă volumul a fost lansat oficial la Zimnicea, în data de 7 mai a.c., s-a considerat necesară prezentarea lucrării şi la Alexandria spre a da posibilitatea tuturor celor interesaţi de istoria acestor locuri, tuturor cititorilor, să cunoască realităţi ale trecutului şi prezentului celei mai sudice aşezări urbane din ţară.
Albumul, apărut în condiţii grafice excelente la editura Stephanus din Bucureşti, a fost finanţat de Primăria oraşului Zimnicea.
Responsabil Relaţii Publice
Corina Iordan
pedagog muzeal
MUZEUL JUDETEAN TELEORMAN
str. 1848, nr. 1, cod. postal 140033, ALEXANDRIA jud. Teleorman, ROMANIA
tel./fax.: 0040-247-314761
email: muzjudteleorman@yahoo.com
www.muzeulteleorman.ro