- This event has passed.
Apel la participare // Call for applications | Școala de vară de istorie orientală Ediția a III-a | Data: 29 septembrie – 1 octombrie 2022
29 septembrie, 2022 - 1 octombrie, 2022
Apel la participare // Call for applications
Școala de vară de istorie orientală
Ediția a III-a
Data: 29 septembrie – 1 octombrie 2022
Organizatori: Cercul de Istorie Orientală (CIO) și programul de master Istorie, resurse culturale și patrimoniu în societatea contemporană, din cadrul Facultății de Istorie, Universitatea din București
Mod de desfășurare: fizic, în sala 8, sediul Centrului de Studii Turce de la parterul Facultății de Istorie UB; se va organiza și o secțiune specială online. Întregul program va putea fi urmărit pe platforma Zoom.
Activități propuse: o sesiune de comunicări științifice pentru studenți, masteranzi, doctoranzi, cărora li se adaugă câteva activități de tipul vizionare de film, masă rotundă, tur ghidat etc.
Tema ediției a III-a: Patrimoniul oriental în România
A treia ediție a Școlii de vară de istorie orientală aduce în discuție studiul patrimoniului oriental din România. Comunicările pot face parte din sfera istoriei, istoriei artei, a relațiilor internaționale, a studiilor culturale, a protecției și conservării patrimoniului și a altor domenii conexe. În patrimoniul oriental din România includem toate elementele materiale/imateriale, mobile/imobile etc. rămase moștenire în urma contactului cu civilizațiile orientale.
Câteva exemple de subiecte ce pot fi abordate în comunicările participanților:
– analize asupra unor elemente de patrimoniu oriental din România (patrimoniu mobil/imobil, material/imaterial, rural/urban, gastronomic, lingvistic, arheologic etc.) ce datează din perioadele medievală, modernă și contemporană
– istoricul conservării, protecției și restaurării unor elemente de patrimoniu oriental
– modalități de muzealizare și valorificare, de introducere în circuitul științific și turistic a unor elemente de patrimoniu oriental
– circulația unor bunuri din patrimoniul oriental
– situații de proastă gestiune a patrimoniului oriental (bunuri de patrimoniu oriental pierdute, distruse, lăsate în ruină sau pe cale de dispariție etc.)
– analize comparative cu spațiul european, anatolian, extrem-oriental
– digitalizarea patrimoniului oriental etc.
Cui ne adresăm?
Proiectul se adresează studenților, masteranzilor și doctoranzilor în istorie, istoria artei, relații internaționale, studii culturale, studii dedicate patrimoniului și alte domenii conexe de la orice universitate din România și Republica Moldova.
Cum aplici?
Trimite-ne CV-ul tău și rezumatul lucrării (1000-1500 de cuvinte) la adresa scoaladevara.cio@gmail.com și completează formularul următor: https://forms.gle/VVcHBM7pAYUnqG8K6 până la 1 septembrie, ora 23.59.
Rezumatul lucrării va conține definirea temei și motivația alegerii acesteia, precizarea surselor primare întrebuințate, câteva referințe la literatura de specialitate, concepte și metode utilizate, un scurt rezumat al comunicării cu sublinierea ipotezelor și a principalelor concluzii.
Comunicările pot fi susținute în limba română, respectiv în limbile engleză și franceză. Cei care optează pentru una din cele două limbi străine vor trebui să ofere un rezumat al lucrării în limba română.
Se recomandă utilizarea unui suport vizual (prezentare power-point etc.) în momentul susținerii comunicării.
Cum ești selectat?
Selecția participanților va fi realizată de o comisie alcătuită din specialiști în domeniu și cadre didactice ale Facultății de Istorie, Universitatea din București.
Cine ne susține:
Facultatea de Istorie, Universitatea din București
Decan
Conf. univ. dr. Florentina Nițu
https://istorie.unibuc.ro/
Centrul de Studii Turce (CST):
CST organizează evenimente științifice dedicate culturii și civilizației otomane și turce. Găzduiește, de asemenea, cursuri și seminarii pentru studenți la nivel de licență, masterat și doctorat.
Adresă: Centrul de Studii Turce (CST), Facultatea de Istorie, Universitatea din București, sala 8, Holul de Marmură, parter.
https://web.facebook.com/cstbucurești/
Comitetul de organizare:
Cosmin-Ionuț Lazăr, Licență anul III, Istorie, președinte CIO
Rareș-Vasile Prodescu, Licență anul II, Istorie, secretar CIO
Beatrice Grigore, Licență anul I, Istorie, vicepreședinte CIO
Maria Miu, Licență anul II, Istorie
Coordonator științific: conf. univ. dr. Silvana Rachieru, director CST
Persoană de contact:
Cosmin-Ionuț Lazăr, președinte CIO, anul III, Istorie
cosmin.lazar@s.unibuc.ro
scoaladevara.cio@gmail.com
https://www.facebook.com/Cercul-de-Istorie-Orientală-646262322243239/
https://www.facebook.com/%C8%98coala-de-var%C4%83-de…/