- This event has passed.
Arad: Expoziţia de pictură MEMORIA ABSIDEI / RECONSTRUIREA ABSIDEI
6 aprilie, 2011
Expoziţie de pictură
MEMORIA ABSIDEI / RECONSTRUIREA ABSIDEI
Artist MARIN GHERASIM
Muzeul de Artă Arad, str. Gh. Popa de Teiuș 2-4, etaj II, sala Ovidiu Maitec
Program: Marţi – Duminică: 09.00-17.00
Vernisaj: miercuri, 06 aprilie 2011, orele 18.00
Curator: Adriana Pantazi – muzeograf la Complexul Muzeal Arad
Complexul Muzeal Arad organizează expoziţia de pictură MEMORIA ABSIDEI / RECONSTRUIREA ABSIDEI, expoziţie-eveniment dedicată pictorului MARIN GHERASIM. Vernisajul va avea loc miercuri, 06 aprilie 2011, orele 18.00 la Muzeul de Artă Arad, în prezenţa distinşilor invitaţi Prof. univ. dr. Alexandra Titu şi Prof. univ. dr. Constantin Prut (Universitatea de Vest Timişoara).
Expoziția Memoria absidei / Reconstruirea absidei alătură arhitecturi, de sorginte creștină, construite din turnuri înălțate, abside de aur sau reconstruite, tronuri, ferestre, fântâni, elemente arhitectonice suprapuse de simboluri cu semnificații hieratice, uneori abstracte.
„Creația lui Marin Gherasim, în evoluție, înregistrează atingeri sau desprinderi din curentele picturii universale: expresionism de factură lirico – abstractă (mijlocul deceniului șapte al secolului trecut), constructivism figurativ, cu accente bizantine (dezvoltat până astăzi).
Etapele, ciclurile („Proteic”, „Urban”, „Drumul”, ciclul Porților, al Absidelor, Memoria absidei, Reconstruirea absidei), „închise” sau încă în devenire, sunt mărturiile, urmele despre și asupra unei personalități care „rămâne în continuare un voluptuos al culorii, un expresionist sui generis, dar nu unul dezlănţuit ca altădată, ci unul care a descoperit după îndelungi exerciţii, că strigătul sălbatic poate fi convertit în energie supravegheată, iar panica privirii se poate stinge în tihnă contemplativă.” (Pavel Şuşară)
Extrem de coerent așezate în pagină, pentru memoria livrescului, aceste teme, subiecte sunt structura albumului de autor, apărut în 2007, sub egida Institutului Cultural Român”.
(Adriana Pantazi – curatorul expoziţiei şi muzeograf la Complexul Muzeal Arad).
Nume de referință în arta, în istoria artei contemporane, Marin Gherasim, implicit creația sa, se regăseşte într-o antologie critică impresionantă. Facem trimitere, selectiv, la demersurile istoricilor și criticilor de artă Petru Comarnescu, Dan Grigorescu, Ion Frunzetti, Vasile Drăguț, Amelia Pavel, Mircea Drişcu, Răzvan Theodorescu, Coriolan Babeți, Alexandra Titu, Constantin Prut, Dan Hăulică, Magda Cârneci, Theodor Redlow, Pavel Șușară, a filosofilor Nicolae Steinhardt, Horia Roman Patapievici. La rândul său, pictorul este și un avizat teoretician al artei. Publică eseuri şi cronică plastică în reviste de cultură, participă la emisiuni de radio şi televiziune.
Biografia artistului reţine, pentru intervalul 1969 – 2009, şaptezsprezece expoziţii personale şi numeroase participări la expoziţii de grup, lucrări în muzee de artă din România, Polonia, Bulgaria, în colecţiile de artă ale Vaticanului, în colecţii particulare din țară şi străinătate, distincţii şi premii (în legătură cu evenimentele culturale petrecute la Arad, reţinem Marele Premiu al Bienalei Internaționale din 2007).
01 aprilie 2011
Departamentul de Relaţii Publice a Complexului Muzeal Arad
Adelina Stoenescu
ada.stoenescu@gmail.com
Departamentul de Relatii Publice a
Complexului Muzeal Arad
Office: +40 257 281 847
pr@museumarad.ro
www.museumarad.ro
Complexul Muzeal Arad este membru fondator al Retelei Nationale a Muzeelor din Romania
www.muzee.org