Bacău: exponatul lunii decembrie 2023 la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii “Ion Borcea” este CERBUL COMUN (Cervus elaphus)

Este cunoscut și sub denumirea de cerb carpatin și face parte din familia Cervidae, fiind cel mai mare reprezentant din România al acestei familii. Se întâlnește în zonele cu păduri întinse, din golul alpin până în Lunca Dunării. Este un animal cu activitate crepusculară şi nocturnă, iar hrana sa este exclusiv vegetală. Taurii (masculii) sunt mai mari decât ciutele (femelele) şi spre deosebire de acestea, prezintă coarne caduce. Astfel, dimorfismul sexual este foarte evident. Masculii pierd coarnele anual, începând de la sfârșitul lunii februarie până în luna aprilie. Ciclul anual de creștere al coarnelor este influențat direct de alternanța zi-noapte (fotoperioadă) precum și de hormonul masculin – testosteron. Această creștere începe, de regulă, în luna aprilie și se încheie la jumătatea lunii septembrie.

Cerbul comun este un animal sociabil din toamnă până în primăvară, perioadă în care masculii se grupează în cârduri conduse de un cerb tânăr, iar cârdurile de femele sunt conduse de ciuta cea mai în vârstă. În cârdurile de ciute sunt amestecați întotdeauna viţei şi uneori, cerbi în vârstă de 2 ani. Doar cerbii bătrâni şi cei foarte puternici trăiesc solitar.

Cerbii au mirosul excelent, auzul bun şi văzul suficient de bun.

Lupul, șacalul și câinii de la stâne sunt cei mai de temut dușmani naturali ai cerbului.

Când cerbii constituie cârduri dense, aceștia pot cauza pagube majore atât în regenerările forestiere, cât și în agricultură, prin roaderea lujerilor și a scoarței arborilor sau prin invadarea culturilor de cartofi sau cereale. Măsurile necesare pentru prevenirea unor astfel de pagube sunt: menținerea efectivelor la un nivel optim prin vânare rațională și selectivă, asigurarea liniștii în pădure, conservarea resurselor trofice, administrarea de hrană complementară, precum și interzicerea pășunatului cu animale domestice în fondul forestier.