- This event has passed.
Bacău: „Zilele Europene ale Patrimoniului” Ediția a XXVIII-a, 2022 la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău
8 septembrie, 2022
„Zilele Europene ale Patrimoniului”
Ediția a XXVIII-a, 2022
la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău
În fiecare an, începând din 1985, în luna septembrie, milioane de cetăţeni sunt invitaţi să sărbătorească „Zilele Europene ale Patrimoniului” (ZEP), organizate la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene. Din anul 1992 şi în România, acest proiect oferă participanţilor ocazia să descopere nu numai monumente istorice, dar şi situri şi zone mai puţin cunoscute, precum şi informaţii care, în mod obişnuit, nu sunt accesibile publicului larg. Evenimentele culturale organizate cu acest prilej, se adresează tuturor cetăţenilor oferindu-le un mediu atractiv ce favorizează comunicarea interpersonală. Apropierea faţă de patrimoniul cultural trezește sentimentul identitar al locuitorilor, de apartenenţă la valorile ţării, ale regiunii, ale oraşului sau ale mediului rural. De asemenea, aceste activități îmbogăţesc cunoaşterea diversităţii societăţii noastre, contribuind la o mai bună înţelegere mutuală între cetăţeni.
În anul 2022, Zilele Europene ale Patrimoniului sărbătoresc Patrimoniul durabil (Sustenable heritage) prin tema „Împreună, în simbioză cu patrimoniul cultural”.
Zilele Europene ale Patrimoniului au avut mereu la bază evenimente și activități desfășurate în 50 de țări, sărbătorind în același timp patrimoniul și diversitatea culturală.
Patrimoniul cultural este o reflectare a oamenilor într-o societate, exprimarea de sine a valorilor, credințelor, cunoștințelor și tradițiilor lor în evoluție. Poziționarea oamenilor în centrul acestei definiții este un accent cheie al Convenției privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate – Convenția Faro, care afirmă, de asemenea, importanța accesului „la patrimoniul cultural și luarea în considerare a valorilor de către fiecare comunitate cu patrimoniul cultural cu care se identifică”.
Cu această ocazie, în perioada 8-10 septembrie 2022, în cadrul Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău, vor avea loc următoarele evenimente culturale:
Muzeul de Ştiinţele Naturii
– Patrimoniul muzeal – sursă de educație non-formală → 8 septembrie 2022, începând cu ora 13:00. Participanții vor afla o serie de informaţii legate de colecţiile Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău, precum şi aspecte din culisele muzeului (activităţile desfăşurate de specialiştii de muzeu în realizarea expoziţiilor în scopul asigurării accesului la cunoaştere, educare şi recreere).
De asemenea, începând cu ora 10:00, pot fi vizitate:
– Expoziţiile permanente: „Păduri din România”, „Ocrotirea Naturii”, „Flori din adâncurile Terrei”, „O lume dispărută”, „Împreună cu băcăuanii din anul 1958”;
– Expoziţiile temporare: „Mirodeniile – povești cu gust”, „In memoriam Constantin Măzăreanu (1941-2005)”, „Superorganismul – viața ascunsă a furnicilor”, „Personalități băcăuane – Matei Alexescu (1829-1993)”, „Exponatul lunii”, „Valoarea cărții”;
– Expoziţia itinerantă „Florile Dobrogei Continentale” – expoziție de fotografie realizată în colaborare cu specialiști de la Complexul Muzeal Naţional Neamţ, Muzeul de Ştiinţe Naturale Piatra Neamţ;
– Sera cu plante ornamentale și Grădina Senzorială.
Observatorul Astronomic „Victor Anestin”
– Observatorul Astronomic Bacău – de la un Turn de apă, către un centru de educaţie muzeală → 8 septembrie 2022, începând cu ora 10:00. Vizitatorii sunt invitaţi să descopere informaţii mai puţin cunoscute cu privire la monumentul istoric care, la începutul secolului, era rezerva de apă a oraşului Bacău.
La Observatorul Astronomic, publicul poate vizita expoziţia permanentă: „Universul – de la Pământ la stele” şi expoziţia temporară: „Luna – o călătorie în timp”, iar prin spectacolul de planetariu vizitatorii pot face o călătorie virtuală prin Univers, prilej de cunoaștere și delectare.
Vivariu
– „Istoria locului” → 10 septembrie 2022, începând cu ora 9:00. Publicul interesat poate afla detalii cu privire la monumentul istoric în care îşi desfăşoară activitatea subunitatea Vivariu, dar şi detalii inedite legate de istoricul expoziţiilor organizate de-a lungul timpului în acest lăcaş de cultură băcăuan. O vizită la Vivariu vă oferă şi posibilitatea să observați animale vii. Astfel, puteți accesa informații științifice și puteți afla lucruri interesante despre specii exotice și autohtone de pești, amfibieni, reptile și păsări.
Ne puteţi contacta la:
Telefon 0234/513724 – Observatorul Astronomic
Telefon 0234/512006 – Muzeul de Științele Naturii
Telefon 0234/535564 – Vivariu
Vă aşteptăm!
Manager,
dr. Gabriela Gurău