Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Bacău: expoziţia „O LUME DISPĂRUTĂ”

6 decembrie, 2018 - 31 octombrie, 2020

Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” Bacău, organizează
joi, 6 decembrie 2018, începând cu ora 11.00, la sediul din strada Aleea Parcului, nr.9
Vernisajul expoziţiei temporare „O LUME DISPĂRUTĂ”

Expoziţia aduce în atenţia publicului larg aspecte privind formarea Pământului și diversitatea speciilor care au populat Terra în trecutul geologic. Lumea vie actuală reprezintă mai puțin de 1% din numărul total de specii apărute pe planeta noastră din timpurile cele mai îndepărtate și până în prezent. Prin urmare, au dispărut cu desăvârșire mai mult de 99% din totalul speciilor care au existat cândva pe Pământ. Astfel, în cadrul expoziției sunt prezentate informaţii cu privire la diverse specii din trecutul geologic al planetei noastre precum și teorii privind cauzele dispariției acestora.
Sunt expuse eşantioane fosile a peste 100 de specii dintre care: Paradoxides bohemicus – trilobiți (artropode marine care au dispărut acum 250 de milioane de ani), Choerolophodon anatolicus (dispărut acum 5,3 miloane de ani), Ursus spaelaeus – urs de peșteră (dispărut acum 27800 de ani), Mammuthus primigenius – mamut lânos (dispărut acum cca. 3000 de ani) ș.a.
Publicul vizitator poate admira și replici în mărime naturală ale unor animale preistorice precum Kelenken guillermoi – pasăre gigant care a trăit acum 15 milioane de ani sau Pterygotus anglicus – artropod gigant care a trăit acum 400 milioane de ani. De asemenea, vizitatorii pot descoperi și fascinanta lume a dinozaurilor, oferindu-li-se posibilitatea de a observa reconstituiri ale unor specii de dinozauri – Australovenator wintonensis (a trăit acum 95 milioane de ani) sau Tyrannosaurus rex (a trăit acum 68-65 milioane de ani).
Cei interesați sunt invitați să pășească pe o scară a evoluției geologice a planetei noastre, putând astfel identifica reprezentanți ai diferitelor ere geologice.
Expoziția a fost realizată în parteneriat cu specialiști de la Facultatea de Geografie și Geologie, Facultatea de Biologie din cadrul Universității „Al. I. Cuza” Iași și de la Muzeul de Istorie Naturală din Iași.

Vă așteptăm!

Persoană de contact: dr. Daniel Maftei – muzeograf
Telefon: 0234/5120

MANAGER,
Dr. Gabriela Gurău

Details

Start:
6 decembrie, 2018
End:
31 octombrie, 2020
Event Category:

Organizer

Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii “Ion Borcea” Bacău

Venue

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea”
Str. Aleea Parcului 9
Bacău, Bacău 600034 Romania
+ Google Map
View Venue Website