- This event has passed.
Bacău: manifestarea Minorităţi. Germanii noştri (Duplex Bacău-Buhuşi)
12 octombrie, 2013 - 13 octombrie, 2013
Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău organizează, în data de 12-13 octombrie 2013, în colaborare cu Forumul Democrat German – Filiala Bacău, Forumul Democrat German – Filiala Piatra Neamţ şi Forumul Democrat German – Filiala Buhuşi manifestarea Minorităţi. Germanii noştri (Duplex Bacău-Buhuşi). Manifestarea este dedicată uneia dintre minorităţile care a avut un rol important în evoluţia istorică a în Moldovei şi încearcă să surprindă evoluţia comunităţii germane din zona Bacăului.
Programul manifestării va fi următorul:
– Sâmbătă, 12 octombrie, ora 16.00, la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, str. 9 Mai nr. 7, vor fi prezentate comunicările Germanii din Moldova (ing. Rudolf Bialy), Germanii din comuna Prăjeşti (prof. Eduard Straub), Germanii din satele catolice din jurul Bacăului (Iulian Bucur), Istoria unei familii germane (ing. Sorin Cristian Ursescu). Manifestarea va continua cu lansarea volumului În căutarea saşilor pierduţi în Moldova, autor Elena Oboroceanu, vernisarea expoziţiilor Pictura în ac (expune Graţia Erika Popa) şi Transparenţe (expune Gheorghe Frantz), precum şi un concert susţinut de grupul Edelweiss.
– Duminică, 13 octombrie 2013, ora 11.00, în Amfiteatrul Colegiului Naţional „Ion Borcea” Buhuşi va fi prezentată conferinţa Colonia germană de la Buhuşi (prof. Alfred Geib) şi va fi susţinut un concert de prânz de către Duo Zwei Plus. Va urma un pelerinaj la vestigiile germane din oraşul Buhuşi.
Şef secţie Logistică, Informatizare, Educaţie Muzeală,
Dr. Marius Alexandru Istina