Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Bacău: vernisajul expoziţiei „România în umbra roşie”

26 ianuarie, 2010

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău organizează, marţi, 26 ianuarie 2010, vernisajul expoziţiei „România în umbra roşie”. Manifestarea va avea loc la sediul Complexului din str. 9 Mai, nr. 7.

Expoziţia, care va fi deschisă publicului în perioada ianuarie-aprilie, cuprinde bunuri de patrimoniu cu valoare muzeală şi artistică, precum şi elemente foto-documentare. Astfel, sunt prezentate cărţi, reviste, vederi cu referire la documente legate de situaţia agricolă, certificate de asigurare, carnete de membru la diferite organizaţii şi de delegat participant la congrese, cartele alimentare, diplome şcolare, timbre şi piese filatelice, etichete de produse, bancnote, monede, decoraţii şi insigne, librete de economii cu ştampila celor două stabilizări din 1947 şi 1952, medalii, pancarde, steme – toate referitoare la semnificaţia evenimentului pe care îl marcăm. Acestea provin din colecţii particulare din Braşov şi Bacău, dar şi din colecţiile/depozitele Bibliotecii Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău sau arhiva Consiliului Judeţean Bacău şi se referă la câteva personalităţi şi evenimente cu impact deosebit în viaţa politică, economică, socială şi culturală a României de după al doilea război mondial.

Tematica expoziţiei surprinde câteva elemente ale evoluţiei puterii noi instalate la conducerea României după terminarea celui de-al doilea război mondial, atât cu evidenţierea implicării acesteia în viaţa de zi cu zi a populaţiei de pe teritoriul carpato-danubiano-pontic, dar şi cu reliefarea elementelor de viaţă politică, economică, socială sau culturală specifice perioadei.

Expoziţia are ca scop valorificarea expoziţională a bunurilor culturale cu valoare de patrimoniu naţional, deţinute de instituţiile noastre sau de instituţiile partenere precum şi de colecţionarii particulari.

La vernisaj vor lua cuvântul: Silvia IACOBESCU, director al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, oficialităţi locale şi judeţene. Va fi proiectat interviul realizat cu colecţionarul braşovean Vasile ROMAN despre „perioada roşie”, iar prof. Eugen ŞENDREA va susţine o alocuţiune referitoare la acelaşi evenimente.

Expoziţia va fi prezentată de bibliotecar dr. Ruxandra NAZARE, de la Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov şi de muzeograf dr. Dimitrie-Ovidiu BOLDUR, de la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău.

Şef secţie,

Dr. Marius-Alexandru Istina

Prezentarea muzeului în evidenţa CIMEC

Details

Date:
26 ianuarie, 2010
Event Category:
Event Tags:

Organizer

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” – Bacău
View Organizer Website

Venue

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” – Bacău
Str. 9 Mai nr. 7
Bacău, Bacău 600037 Romania
+ Google Map
View Venue Website